- Social - nr. 189 / 28 Septembrie, 2012 Sambata, 29 septembrie 2012, incepe a IV-a editie a Festivalului TOAMNA LUDUSEANA, organizat de Primaria si Consiliul Local al orasului Ludus, in parteneriat cu Asociatia nepatrimoniala "FLAVIO”, din Fagaras. Cu acest prilej, primarul Cristian Moldovan, prefectul Alexandru Petru Fratean si presedintele Consiliului Judetean Mures, dl. Ciprian Dobre, vor adresa ludusenilor mesajul institutiilor pe care le reprezinta. Tot atunci, doi eminenti fii ai Ludusului, domnul Iulian Boldea, doctor in filologie, profesor universitar la Universitatea "Petru Maior”, din TarguMures, poet, eseist si publicist, si domnul Ionel Roman, doctor in filologie, conducator de doctoranzi, profesor universitar, scriitor, presedinte al Fundatiei "Andrei Saguna”, singurul ludusean care a avut sansa sa acceada pana la demnitatea de vicepresedinte al Camerei Deputatilor (in primele doua parlamente ale Romaniei postdecembriste), vor fi innobilati cu Titlul de Cetatean de Onoare al orasului Ludus. Programul zilei, cuprins in intervalul orar 16 – 24, este rezervat muzicii usoare. Pe marea scena amenajata pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 vor evolua membrii cercurilor de Canto si Bella Muzica, din Ludus, solistii Szyntia, Emanuel, Lavinia. Directia 5 si D.J. Draos&Adrian Piper isi sustin recitalurile dupa ora 22. Duminica, 30 septembrie 2012, ludusenii vor avea parte de un amplu program folcloric, care incepe la ora 16 si se incheie aproape de miezul noptii. Isi vor darui publicului cele mai frumoase cantece populare din repertoriul lor: Mariana Anghel, Ionela Morutan, Stana Stepanescu, Mariana Sandru, Delia Molnar, Monica Parlea, Roxana Pop si Septimiu Pop. Ansamblurile de dansuri populare "Transilvania”, "Ardealul”, "Hajdina”, din Ludus, formatia Cinige, din Targu-Mures si Ansamblul "Mugurelul”, din Campia Turzii aduc in fata ludusenilor portul popular, traditii