În scurt timp, dansatoarea va naşte primul copil al familiei Duda-Petre Joi, Mihai Petre şi soţia lui deschis porţile Academiei de dans "Mihai Petre", prilej cu care, Elwira şi-a etalat burtica de gravidă. Deşi a intrat în luna a şaptea de sarcină, privită din spate abia se observa că dansatoarea va deveni în curând mămică. Îmbrăcată într-o rochie elegantă, blonda a arătat excepţional. Pe tot parcursul serii, sportiva s-a întreţinut cu toţi invitaţii soţului său, dealtfel şI buni prieteni, prezentându-le cele trei săli de dans ale academiei lui Mihai Petre. În legătură cu reluarea activităţii după naştere, Elwira ne-a mărturisit că nu va aştepta mult până va dansa din nou, în prima fază ca anttrenoare alături de soţul ei, iar mai târziu în ringul competiţiilor.