Locatarii din cartierul Mihai Viteazul din municipiul Reghin au trimis o serie de solicitări Primăriei municipiului, în încercarea de a afla dacă centrala de cartier se va închide sau nu. Datorită numărului mare de debranşări, din cele 400 de apartamente pentru care a fost prevăzută funcţionarea centralei, au rămas peste 60 de apartamente. De asemenea, asociaţia de proprietari din Mihai Viteazul datorează societăţii comerciale care furnizează agentul termic, aproape 50.000 de lei. Problema a fost discutată în cadrul şedinţei Consiliului Local din data de 26 septembrie, iar locatarii vor fi nevoiţi să îşi achiziţioneze centrale proprii. În acest sens, aceştia beneficiază de facilitatea achiziţiei în rate a centralei de apartament.
Datorii de 50.000 de lei
“Centrala termică este neavizată din punct de vedere al funcţionalităţii. E.On Gaz ne-a trimis o hârtie prin care trebuie închisă această centrală, nu este nici proiectul făcut şi costul unei avizări este de 600 de milioane de lei vechi, iar conceperea şi proiectul pentru funcţionarea acestei centrale este făcut pentru un cartier de 400 de apartamente. Funcţionând pentru 60 sau 70 de apartamente, costurile sunt aceleaşi”, a declarat Maria Precup. Restanţele acumulate la gaz pe perioada de vară, sunt de 25.000 de lei, iar asociaţia de proprietari din Mihai Viteazul datorează societăţii comerciale care furnizează acest agent termic, aproape 50.000 de lei. Asociaţia de proprietari din Mihai Viteazul a venit cu propunerea de oprire a agentului termic.
Termen limită pentru centrale proprii
„Am facut o notificare prin care îi anunţăm că această centrală nu mai poate funcţiona în asemenea parametrii, ca un fel de advertisment, să înceapă să se organizeze pentru centralele proprii, aşa cum a făcut tot oraşul”, a explicat primarul. Se are în vedere prelungirea funcţionării centralei până în 1 noiembri