In plin Belle Époque, Misu Vacaresco publica in L’Indépendance Roumaine o rubrica pe care o semneaza: Claymoor. Indiscret, histrion si, mai ales, imprevizibil, cel mai important cronicar al Romaniei mondene de sfarsit de secol romantic a fost un personaj care se identifica astfel cu lumea salonarda pe care o descrie.
18 martie 1883
Ce pacat planeaza oare asupra Capitalei? Niciodata postul nu a fost mai bine tinut. Toate mondenele noastre fac penitenta. Nu stim unde sa mergem; nu stim ce sa devenim. Plimbarea la Sosea se anima, dar tabloul nu este inca destul de vesel. Arborii goi in intregime se inalta ca niste cozi de matura, nici macar o frunza, niciun fir de iarba; si pe toate aleile – un noroi in care ne afundam pana la genunchi. Facem un tur de padure si ne intoarcem repede. Ieri, o ploaie torentiala a cazut in rafale. Toate frumoasele plimbarete s-au refugiat la Capsa unde cercul s-a format repede. Si ne-am gasit atat de bine, incat am ramas chiar si dupa ploaie.
19 martie 1883
Miercuri, comerciantii si industriasii romani ai Capitalei au dat la Teatrul national un mare bal de binefacere. Toate damele s-au invesmantat in costum national. Sala straluceste de sus pana jos prin toate lustrele si candelabrele sale. Lojile deschise ca niste imense scrinuri, raspandesc raze de aur si argint de pe costumele taranesti din toate regiunile. Tombola se inalta pe o masa gigantica in fundalul scenei luminata de un soare rotitor, ultimul cer din Oaia lui Piceonel din Fortuna. Ea are patru roti puse in miscare de cateva superbe taranci: domnisoara Zamfiresu, o preafrumoasa fiica a muntelui; pe capul sau blond un batic ros ii infasura pletele-i de aur care-i cad pe spate, camasa fina ca un tesut de aer este brodata cu matase albastra si fluturi de argint, rochie de dimie neagra, paietata cu argint; centura cu mari monezi antice; domnisoara Dau
