Decizia de a scoate la vânzare o casă veche, din lemn, situată în spatele Colegiului Naţional „Petru Rareş”, pe strada Gherasim Buliga, a stârnit discuţii destul de dure în plenul Consiliului Local Suceava.
Principalul motiv îl reprezintă faptul că odată cu casa de 52 de mp este scos la vânzare şi terenul aferent, de 119 mp, iar preţul stabilit de evaluator, de 6.136 de euro plus TVA, adică un total de 7.616 euro, este considerat de consilierii USL mult prea mic pentru un teren situat în buricul târgului.
Primarul Ion Lungu a spus că municipalitatea se confruntă cu o problemă, a locuinţelor sociale dărăpănate, situaţie în care se încadrează şi casa respectivă: “Oricând există riscul să cadă peste oamenii care locuiesc în ea. Primăria Suceava nu-şi permite să construiască alte case în locul celor dărăpănate. Strategia noastră este să facem blocuri pentru locuinţe sociale, iar aceste case care se prăbuşesc, dacă le putem vinde este foarte bine, pentru că nu avem nici bani, nici posibilitatea să le reparăm”.
Deşi nu au existat discuţii împotriva proiectului, acesta a fost respins, cu 11 voturi „contra”, nouă „pentru” şi trei abţineri.
Decizia l-a nemulţumit pe consilierul local Costel Tătăranu, care a întrebat care sunt motivele pentru care proiectul a fost respins, dacă nimeni nu a avut nimic de reproşat.
Replica a venit tăioasă din partea liderului social-democraţilor, Ovidiu Donţu:
“Ce vă nemulţumeşte, că stricăm o afacere PDL? Ce înseamnă locuinţă socială vândută? Cât de social este acel caz dacă are bani să cumpere casa?”.
Fostul viceprimar Viorel Seredenciuc i-a atras atenţia să îşi aleagă cuvintele cu mai mare atenţie: “Dacă este vreo probă că este afacere PDL, să fie pusă pe masă şi să anunţăm organele statului. Haideţi să ne abţinem de la astfel de declaraţii electorale şi de la aruncarea de acuze nefondate”.
În vrem