Aapărut recent, într-o a doua ediţie, volumul de versuri Miresme din stepă al unui poet uitat, Ion Buzdugan (1887-1967), sub îngrijirea devotată a lui C. D. Zeletin, care l-a însoţit cu o prefaţă şi cu o prezentare semnate de N. Iorga.
Ion Buzdugan: un mare basarabean. Militant pentru unirea Basarabiei cu patria-mamă, împlinită în 1918, prin votul Sfatului Ţării, al cărui secretar a fost, acesta se cuvine privit azi sub două unghiuri. Negreşit, printr-unul patriotic, deoarece figura sa evocă idealul unionist al moldovenilor din stînga Prutului, vitregiţi de istorie, aflaţi în momente de energică afirmare la începutul secolului trecut ca şi îndată după prăbuşirea Uniunii Sovietice, dar la ora de faţă înfăţişînd o stranie ambiguitate. Barzii-patrioţi mai noi ai Basarabiei, în frunte cu Grigore Vieru, au pactizat, din păcate, cu naţionalismul toxic al zelatorilor lui Ceauşescu. Comparabili oarecum cu ceea ce a reprezentat un Goga pentru Ardeal, Vieru şi companionii săi deveneau mai puţin creditabili atunci cînd, pe de-o parte, se sumeţeau împotriva ocupantului sovietic, dar, pe de alta, acceptau îmbrăţişarea propagandiş- tilor de căpetenie ai aceluiaşi tip de regim din România. Am polemizat pe această temă cu regretatul Vieru, chiar în paginile României literare. Preţuindu-l mult ca poet, spre deosebire de unii confraţi dispuşi a-l taxa drept depăşit, provincial, etc., n-am ezitat a-i reproşa eroarea de tactică politică pe care a săvîrşit-o prin apropierea „fraternă” de un Adrian Păunescu ori de un Corneliu Vadim Tudor. Azi, obiectivul reîntregirii cu România pare a suferi în aşanumita Republică Moldova (să nu uităm, ivită printr-un ucaz al lui Stalin) un reflux. Pe cînd masa populaţiei se află încă în deruta unei îndoctrinări comuniste, cu caracter antiromânesc, ca şi a unor presante dificultăţi ale vieţii de toate zilele care-i limitează orizontul, o parte