Joi, 21 septembrie 2012, în Sala Foaier a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, a avut loc vernisajul expoziţiei Tradiţii în contemporaneitate: corespondenţe. Organizată de muzeul-gazdă şi de Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz-Băi, expoziţia va fi deschisă pînă pe 14 octombrie. Îna­inte de vernisaj, am profitat de ocazie şi am stat de vorbă cu artiştii-curatori Monica Morariu şi Maxim Dumitraş. Ştiu că nu prea vrei să vorbeşti despre tine şi că te-am cam luat cu arcanul, dar spune-mi cîte ceva despre cum ai gîndit această expoziţie. Regăsesc, de exemplu, lucrări din Muzeul de la Sîngeorz... Cum spune şi titlul, Corespondenţă, este o legătură între Muzeul Ţăranului Român şi Muzeul de Artă Comparată de la Sângeorz. Această expoziţie îi este, de altfel, dedicată lui Horia Bernea, care s-a ocupat mult de conceperea Muzeului Ţăranului Român. Eu îmi extrag seva din aceste instalaţii care merg pînă la sculptură. De pildă, în aceste Absenţe încercuite, cum le numesc eu, chiar plec de la un fragment din natură, căruia încerc să-i dau un nou sens. Instalaţiile de aici sînt rea­dy-made, cu obiecte care păstrează identitatea locului, obiecte pe care le recompun, dîndu-le un sens contemporan. Clopotele de oaie, prin multitudine şi dimensiune, aranjate în formă de spirală, dau ideea eternităţii. Ar fi trebuit să încep cu clopotul cel mic din centru, dar pentru un efect vizual mai puternic, pentru dinamică, am schimbat sensul. Expoziţia este una minimală, un fel de haiku sculptural. Văd că ai lucrat nu numai cu obiecte aduse de la Sângeorz, ci şi cu obiecte de la Muzeul Ţăranului Român, de exemplu cu îmblăciele. Cît timp ai avut să lucrezi cu ele? Am venit pentru documentare acum patru luni, mi-am gîndit proiectul, am ales piesele şi, de trei zile, lucrez la panotare, la relaţia dintre aceste obiecte, însă totul a fost gîndit din start. Unele instalaţii nu sînt făcute cu o