Senatorul PNL Varujan Vosganian a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că privatizarea Oltchim este ‘un spectacol mediatic întristător pentru România’ şi a subliniat că ‘modul în care s-a procedat este nefiresc, o privatizare impudică’.
Vosganian apreciază că toate declaraţiile câştigătorului licitaţiei combinatului Oltchim, omul de televiziune Dan Diaconescu, duc la concluzia că acesta nu e un investitor serios.
Fostul ministru de Finanţe a apreciat că ‘niciun investitor cu scaun la cap nu promite că va împărţi acţiunile muncitorilor’ întrucât un investitor trebuie să se gândească foarte serios la managementul pe care îl va asigura în continuare, la un traseu internaţional pentru ”a colecta posibilii investitori”.
‘În opinia mea, putem discuta de viitorul proces de privatizare a Oltchim pentru că acesta a avut efect anecdotic. (…) Asupra Oltchim rezultatele sunt clare. A fost un simulacru de proces de privatizare’,a spus Varujan Vosganian.
El a subliniat că modul în care s-a efectuat privatizarea a fost o procedură nefirească, prin care o acţiune economică s-a transformat într-o acţiune electorală.
‘Modul în care s-a procedat este nefiresc, a fost o privatizare impudică (…) Noi suntem oameni care au văzut câte ceva până acum. Nimeni nu licitează de la câteva milioane de euro la câteva zeci de milioane de euro. În acest comportament nu există niciun licăr de discernământ economic. Parcă ar fi fost pus să o facă (…)’, a mai spus Varujan Vosganian.
AGERPRES.ro
Senatorul PNL Varujan Vosganian a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că privatizarea Oltchim este ‘un spectacol mediatic întristător pentru România’ şi a subliniat că ‘modul în care s-a procedat este nefiresc, o privatizare impudică’.
Vosganian apreciază că toate declaraţiile câştigătorului licitaţiei combinatului Oltchim, omul de televiziune Dan Di