Forţele aeriene vor fi dotate cu avioane de luptă americane, aparatele F-16 care vor fi achiziţionate de statul român la mâna a doua urmând să înlocuiască vechile avioane Mig, de producţie sovietică. Decizia luată ieri de CSAT vine la capătul câtorva ani de ezitări şi după ce mai mulţi producători, inclusiv europeni, s-au arătat interesaţi să vândă României aparatele necesare refacerii flotei militare.
După câţiva ani de discuţii şi incertitudini cu privire la soarta flotei româneşti de avioane militare de luptă, autorităţile de la Bucureşti au decis că România se va orienta spre achiziţionarea de aparate F-16 la mâna a doua. Asta, după ce în şedinţa de ieri membrii CSAT au concluzionat că forţele aeriene au capacităţi limitate de a-şi îndeplini misiunile şi, prin urmare, la viitoarea şedinţă a Consiliului, Guvernul va trebui să prezinte un program multianual de restabilire a capacităţii de luptă a acesteia. Informaţiile au fost furnizate de Administraţia Prezidenţială şi vin la câteva zile după ce ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, anunţa că România va achiziţiona avioane multirol şi, mai mult, că aparatele de luptă, de fabricaţie americană, vor fi aduse din Portugalia. Deşi după şedinţa de ieri a CSAT nu au fost date publicităţii prea multe detalii suplimentare, cum ar fi cele legate de preţ sau unele specificaţii tehnice, singurele date concrete în acest sens au venit în ultima perioadă tot pe filiera Dobriţoiu. Potrivit oficialului român, preţul pentru 12 aparate la mâna a doua este în jur de 600 milioane dolari.
În schimb, suma va fi achitată treptat, în termen de cinci ani, cu o primaă tranşă de 70 milioane dolari, care ar trebui achitată anul viitor. „Avioanele ar urma să fie livrate după terminarea procesului de instruire a piloţilor, începând cu 2016", a mai precizat zilele trecute ministrul de resort, adăugând că aparatele au