Galaxy Note 2 se lansează oficial în România pe 1 octombrie
LG Optimus Vu 2 a fost confirmat oficial de către producător
O a treia companie sud-coreeană, Pantech, prezintă modelul său pentru această piaţă
Piaţa phabletelor prinde amploare, tot mai multe companii sunt dispuse să investească în acest tip de gadgeturi, iar în ultimele zile veştile au continuat să apară dinspre producătorii de terminale mobile.
Samsung tocmai a anunţat oficial că va prezenta noul Samsung Galaxy Note 2 şi în România. Evenimentul va avea loc pe 1 octombrie, adică luni, iar în curând acest terminal nu va mai fi un mister pentru piaţa românească.
O altă companie coreeană a LG Electronics a confirmat generaţia a doua pentru propriul terminal de acest gen prin modelul LG Optimus Vu 2. Astfel, principalul rival local al Samsung încearcă să ţină pasul şi, de ce nu, să atace segmentul de piaţă inventat de aceştia.
Iar ca tabloul să fie complet, o a treia companie din Coreea de Sud apare într-o postură de pretendent pe această piaţă. Pantech propune propria variantă de phabletă prin lansarea modelului Vega 3, un terminal de 5,3 inci şi cu procesor quad core.
Ce ştim până acum despre Samsung Galaxy Note 2?
Probabil cea mai aşteptată phabletă a toamnei este cea de la Samsung. Noul Galaxy Note promite un ecran Super AMOLED HD de 5,5 inci şi o rezoluţie de 1280x720 pixeli, alimentat de un procesor grafic Mali-400MP. Este echipat cu un procesor Exynos quad-core tactat la 1,6 GHz şi cu o memorie RAM de 2 GB. Va veni în trei variante în ceea ce priveşte spaţiul de stocare, de 16, 32 şi 64 GB, iar pentru cei care vor chiar mai mult, phableta are şi un slot microSD de până la 32 GB.
Vine cu un sistem de operare Android 4.1 Jelly Bean şi este dotată cu două camere. Cea principală de 8 MP pe partea din spate a dispozitivului, iar cea secunda