Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Informaţia că Diaconescu ar dispune de banii pentru Oltchim este falsă, nu a dat nicio dovadă

Publicat in Romania Libera, vineri 28 septembrie 2012 ·

Informaţia conform căreia Dan Diaconescu ar dispune de 46 milioane euro într-o bancă din Olanda, prezentată joi dintr-un document, este falsă, iar acesta nu a depus până în prezent vreo dovadă că are banii pentru Oltchim, susţine premierul Victor Ponta, potrivit Mediafax.

Întrebat la RTV cum comentează documentul prezentat joi conform căruia o firmă olandeză garantează că Dan Diaconescu dispune de 46 milioane euro într-o bancă din Olanda, premierul a afirmat că această informaţie este una falsă.

"Este o informaţie falsă. Nu a depus dovada că are banii. Nu este adevărat, nu există", a spus Ponta.

Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) sau EximBank au transmis presei un document confindenţial care arată că o firmă olandeză garantează că Dan Diaconescu dispune de 46 milioane euro într-o bancă din Olanda, iar prin această acţiune cele două instituţii vor să îl discrediteze pe patronul OTV, susţine avocatul Daniel Fenechiu.

"Astăzi (joi - n.r.), OPSPI şi Eximbank au primit un document confidenţial, care până la urmă a ajuns în presă. Este un fapt grav şi este a doua oară când se întâmplă. În opinia lui Dan Diaconescu, transmiterea către presă a acestui document denotă tendinţa evidentă că statul vrea să blocheze tranzacţia privind Oltchim şi să arunce în derizoriu acţiunile lui Dan Diaconescu", a declarat joi avocatul Daniel Fenechiu, unul dintre reprezentanţii legali ai patronului OTV.

Presă a relatat joi, citând un document oficial, că firma Gliding din Amsterdam garantează că Dan Diaconescu dispune de 46 milioane de euro într-un cont din Olanda al băncii HSBC.

"Dezvăluirea către presă a documentelor confidenţiale denotă clar că se doreşte politizarea aestor negocieri", a mai spus Fenechiu.

Diaconescu a câştigat vineri licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 9 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 6 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 4 ore
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 5 ore
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 10 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 9 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

Șofer de autobuz pentru elevi prins băut la volan. A fost amendat și lăsat pieton pentru 90 de zile

Ziare.com acum 9 ore
Şoferul unui autobuz destinat special pentru transportul elevilor a fost prins de poliţişti, luni, 27 mai, în timp ce conducea sub influenţa alcoolului. Testul făcut de oamenii legii a indicat o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. B

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 6 ore
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

O nouă zi liberă pentru elevi și profesori. De ce și când a fost stabilită

Ziare.com acum 10 ore
Miercuri, 5 iunie, este Ziua Învățătorului 2024. Cu această ocazie, elevii și profesorii au zi liberă, în premieră la nivel național, după marea grevă a profesorilor. Totul se face conform noului contract colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector –

Vremea

București
acum

15°
mar.

14°/22°
mie.

13°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

16°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
joi

12°/22°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/18°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

11°/20°
joi

12°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

10°
mar.

10°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°