Deputatul PDL Gabriel Andronache (ex-PNL) iubește PDL mai presus de orice. Nici măcar nu contează interesul brașovenilor care l-au trimis în Parlament, dacă partidul spune că trebuie să voteze împotriva lor. Cât timp am avut parte de cel mai dezastruos cuplu pentru nivelul de trai al românilor, Băsescu – Boc, Gabriel Andronache a votat toate legile de tăiere a pensiilor, a salariilor bugetarilor, a indemnizațiilor pentru mămici etc.
Chestiunea a fost remarcată și de Ligia Marin, care candidează din partea USL pe colegiul unde Andronache a fost ales. Pocnit de o amnezie cumplită, Andronache a început să facă gargară că Guvernul Ponta nu mărește aceleași pensii pentru care el a votat diminuarea, într-o interpelare. „I-am reamintit primului-ministru că în luna mai USL-ul a depus o moţiune de cenzură, prin care critica Guvernul Ungureanu pentru politica din domeniul social”, s-a dat cocoș Andronache.
Pe de altă parte, același individ, în urmă cu două zile a votat împotriva legii prin care indemnizația de creștere a copilului s-a majorat de la 75 la 85% din venitul net! „Tocmai zilele trecute când doamna Mariana Câmpeanu a propus şi de altfel a şi obţinut în parlament creşterea indemnizaţiei pentru mame de la 75% la 85%, domnul Andronache a votat «NU». Cum poate fi calificată o astfel de atitudine duplicitară? Este o ipocrizie ieftină care caracterizează politica PDL și o bătaie de joc la adresa celor care i-au votat“, spune Ligia Marin.
Deputatul PDL Gabriel Andronache (ex-PNL) iubește PDL mai presus de orice. Nici măcar nu contează interesul brașovenilor care l-au trimis în Parlament, dacă partidul spune că trebuie să voteze împotriva lor. Cât timp am avut parte de cel mai dezastruos cuplu pentru nivelul de trai al românilor, Băsescu – Boc, Gabriel Andronache a votat toate legile de tăiere a pensiilor, a salariilor bugetarilor, a indemnizațiilor pent