Fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Mitică Dragomir, e pe cai mari. El conduce de puţină vreme un Jaguar XJ, un bolid al cărui preţ poate ajunge, în funcţie de dotări, până la 150.000 de euro! Fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Mitică Dragomir, e pe cai mari. El conduce de puţină vreme un Jaguar XJ, un bolid al cărui preţ poate ajunge, în funcţie de dotări, până la 150.000 de euro!
Bogdan Dragomir s-a afişat cu bijuteria pe patru roţi, zilele trecute, în Dorobanţi, fieful fiţelor din Capitală, unde a tras, culmea, nu pentru a impresiona fetele, ci pentru a-l duce pe fiul său cel mare la cofetărie. De altfel, se ştie că Bogdan e familist convins şi nu s-ar lăsa pradă devoratoarelor de bogătaşi. El e însurat din 2003 şi are doi băieţi cu Delia, soţia lui: pe Bogdan junior, de 8 ani, şi pe Robin, care are doi anişori.
În familia Dragomir curge şi fotbal prin vene, nu doar sânge. Mitică Dragomir ţine cu Dinamo, Bogdan, fiul său, ţine cu Steaua, iar Bogdan jr, nepotul preşedintelui LPF, ţine cu cine ţine şi bunicul: Dinamo. De altfel, puştiul chiar joacă la grupele de copii ale echipei din Ştefan cel Mare şi e considerat unul dintre cei mai talentaţi atacanţi. Când a ieşit cu tatăl său la cofetărie, Bogdan jr purta echipament complet de fotbalist, semn că tocmai terminase antrenamentul...