"Dumnezeu este lumină şi ne vrea în lumină”
* O sută de ani de la naştere *
Anul acesta, pe 7 octombrie, se împlinesc 100 de ani de la naşterea Părintelui Sofian Boghiu, cel supranumit "Apostolul Bucureştiului”. Când l-am cunoscut, viaţa sa se apropia de amurg. Cu părul alb ca neaua şi suflet de copil, spovedea ceasuri întregi, în bătrâna biserică a Mânăstirii Antim. Stătea neclintit în scaun, în pofida celor aproape 90 de ani ai săi. Prin faţa lui se perindau tot soiul de oameni, bătrâni şi tineri, bogaţi şi săraci, simpli muncitori ori savanţi grei de studii. Cu toţii căutau la el ceva ce nu le mai dăruia nimeni - vraja spirituală a unei alte lumi. După ce le oferea o baie de Duh, credincioşii plecau beţi de uimire. Împreună cu dânsul, simţeai că graniţele materiei sunt fluide, că între noi şi împărăţia de care ne-a vorbit Hristos nu este un zid, ci o punte delicată, puntea smereniei şi a iubirii. Aceste stări Îl definesc pe Dumnezeu însuşi şi convertesc în lumină pură orice facere omenească. De la ele a început şi interviul de faţă, realizat în timpul vieţii părintelui Sofian, pe care îl publicăm ca o mărturie vie a prezenţei sale continue şi discrete printre noi. De fapt, atunci când şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, într-o dimineaţă frumoasă de toamnă, chiar de Înălţarea Sfintei Cruci, Părintele Sofian Boghiu nu a plecat dintre noi. A preferat să se aşeze cuminte în cel mai lăuntric colţ al inimii noastre, de unde ne povăţuieşte mereu, spre limanul păcii şi al rugăciunii.
Dumnezeu este smerit
"Bun simţ, asta ne trebuie”
- Părinte, auzim des vorbindu-se la biserică despre smerenie, dar e greu să înţelegem ce înseamnă cu adevărat această stare a sufletului. Puteţi să ne lămuriţi ce presupune ea?
Părintele Sofian în 1950 - Când e vorba de smerenie, Mântuitorul însuşi ne spu
