E aproape opt jumate. Sunt in autogara centrala din Chisinau si caut sa ma urc in prima marsrutca spre Bender. Doi soferi se plimba prin multime si striga «Bender, Bender, Tiraspol». Masa il intreaba pe unul dintre ei la cat pleaca. Mai avem 20 de minute. Ii platim biletele si imi arunc rucsacul pe un scaun.
Da, merg in Transnistria. Imi vin in minte imagini cu grupul Ilascu si cu romanii persecutati doar pentru ca vorbeau romana, vazute cu ani in urma la televizor. Acum o luna, in timp ce ma dadeam cocos si-i povesteam despre planurile mele jurnalistice marete, Colintineanu facea misto de mine si-mi zicea sa am grija, sa nu cumva sa ma „agate aia randunica de tavan”.
Ne facem drum cu greu prin traficul aglomerat din piata centrala. Inainte de iesirea din Chisinau am cerut si formularul de care am nevoie sa trec vama. Pana acum vreo trei ani, intrarea in Republica Moldoveneasca Nistreana (RMN) m-ar fi costat cam €0,50. Pentru o scurta perioada au triplat taxa, iar la sfarsitul lui 2009 au scos-o cu totul.
Mai toti soferii au cate un teanc de formulare de „reghistratie”, ca sa nu petreaca mai mult timp decat trebuie la trecerea vamii. Daca stii sa-l ceri, il iei si-l completezi pe drum; daca nu, trebuie sa iei formularul de la ghiseu si risti sa-ti iei o sudalma de la sofer, pe care oricum n-o pricepi daca nu vorbesti rusa.
Cu vreo zece kilometri inainte de vama, imi amintesc de controlul bagajelor. Stiu ca nu au o atitudine tocmai prietenoasa fata de jurnalisti, si d-aia mi-am lasat legitimatia de presa la Bucuresti. Dar cu aparatul foto ce fac? Rucsacul meu complicat m-a scapat de-un control in Georgia, dar daca il gasesc aici? Vorbesc cu Masa despre asta si ma linisteste: «il iau eu. Nu prea cauta in gentile femeilor. N-ai idee cate pachete de tigari am trecut cu geanta asta cat inca eram in liceu».
Semnul de
