Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tenisul, mai important decât Obama? Ce a făcut premierul britanic a surprins pe toată lumea

Publicat in Antena 3, vineri 28 septembrie 2012 ·

Premierul britanic a făcut un gest care i-a surprins atât pe oficialii britanici cât şi pe cei americani. Potrivit unui prieten al lui David Cameron, prim ministrul ar fi refuzat o convorbire cu preşedintele Barack Obama, transmiţând că îl va suna el înapoi, deoarece a dorit să continue o partidă de tenis, relatează BBC News online.

Charlie Brooks, un antrenor de cai de curse care este căsătorit cu Rebekah Brooks, fosta editoare a The Sun şi directoare executivă a News International, a declarat că juca o partidă de tenis cu premierul, în momentul în care a sunat preşedintele Statelor Unite. Cameron a ales să respingă convorbirea şi să joace al treilea set, susţine Brooks. Oficialii britanici au declarat că nu au găsit vreo dovadă a acestui incident.

"Jucam tenis cu el (Cameron) la Chequers într-o zi. Am câştigat primul set uşor, el l-a câştigat pe al doilea, după care a venit cineva la el şi i-a spus "Obama vă caută la telefon, domnule premier" ", a declarat Brooks.

"M-am gândit "Ok, va trebui să o lăsăm aşa". Dar el a spus "Cred că avem timp pentru al trilea set. Spune-i lui Obama că îl sun înapoi". Evident, credea că o să mă bată. Dar l-am bătut cu doi la unu", a adăugat Brooks.

Oficialii britanici au căutat informaţii despre această întâmplare şi au anunţat că Charlie Brooks l-a vizitat pe premier la reşedinţa sa de la ţară de trei ori de la alegerile generale şi că, într-una dintre dăţi, au jucat într-adevăr tenis.

Autorităţile au verificat şi evidenţa convorbirilor dintre Obama şi Cameron, dar au infirmat pentru BBC că preşedintele american a sunat în ziua în care cei doi au jucat tenis la Chequers.

Preşedintele Statelor Unite nu a sunat niciodată la întâmplare, convorbirile telefonice între cei doi fiind stabilite de birourile lor în avans, au mai spus oficialii britanici.

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 10 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 4 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 3 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 9 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 9 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Statele Unite impun sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene

HotNews acum 4 ore
Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, transmite AFP. Marco Rubio a acuzat, într-o postare pe X, „efo

Rusia va redeschide aeroportul din Ghelendjik, închis după începutul conflictului din Ucraina

Mediafax acum 4 ore
Autoritățile din Rusia au anunțat miercuri că aeroportul din Ghelendjik, aflat în sudul țării, se va deschide din nou în curând. Acesta a fost închis în 2022, din motive de securitate, după începerea ofensivei ruse în Ucraina. Aeroportul se află în

Actrița Ioana Bulcă a murit la vârsta de 89 de ani. Rolurile memorabile din filmele românești și de pe scena Teatrului Național București

HotNews acum 13 ore
Actrița de teatru și film Ioana Bulcă a încetat din viață miercuri la vârsta de 89 de ani, a anunțat Teatrul Național ”I.L.Caragiale” din București pe pagina de Facebook a instituției. Ioana Bulcă a făcut parte, timp de peste 40 de ani, din trupa Te

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 7 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

18°
joi

17°/29°
vin.

17°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°