Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ceartă pe sediul Primăriei. PDL îl vrea pe Oprescu afară din clădirea pentru care plăteşte lunar chirie de 200.000 de euro. USL: Contractul se prelungeşte

Publicat in Gandul, vineri 28 septembrie 2012 · ·

Consilierii municipali s-au certat astăzi pentru prelungirea contractului pentru actualul sediu al Primăriei Bucureşti din Splaiul Independenţei. În timp ce consilierii PSD spun că prelungirea contractului a fost votată cu majoritate de voturi, consilieriii PDL spun că Sorin Oprescu nu va mai sta în sediu decât în următoarele trei luni.

Consilierii PDL susţin că, fiind vorba de o hotărâre de patrimoniu, actul normativ trebuia votat de 35 dintre consilieri, însă au votat pentru numai 31. Contractul actual este valabil până la sfârşitul anului, data la care angajaţii primăriei vor trebui să părăsească sediul.

„Până acum nu s-au gândit că nu va avea unde să stea dacă nu i se aprobă prelungirea contractului? Până acum s-au plătit 9 milioane de euro după trei ani de chirie. Chiria pentru o singură lună e 200.000 de euro. Costul cu care poate fi cumpărată clădirea este de 11 milioane de euro”, a declarat pentru gândul pedelistul Mircea Raicu. El a mai arătat că prelungirea contractului cu un ar înseamna plata a 2 milioane de euro de la bugetul primăriei. „El trebuie să vină cu o propunere serioasă în privinţa sediului, care nici nu este unul propriu pentru birouri”, a spus Raicu.

De partea cealaltă, consilierii PSD afirmă că s-a votat o clauză prin care contractul de închiriere se prelungeşte automat. „Consilierii PDL sunt liberi să spună ce vor şi să interpreteze cum vor. Cum să nu se voteze când a fost majoritate. Altfel, care ar fi alternativa, unde să plecăm? Sediul vechi al primăriei este încă în renovare. Astăzi s-a votat numai o clauză prin care se prelungea contractul iniţial”, a spus Dan Darabont, consilier USL.

Primarul Sorin Oprescu spune că nu va mai plăti TVA-ul pentru clădire

La rândul lui, primarul Sorin Oprescu a declarat că Primăria Capitalei nu va mai plăti TVA-ul aferent chiriei pentru sediul actual, până la finalizare

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum o ora
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 4 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 2 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 4 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Rusia confiscă cea mai mare cantitate de droguri din 2025, 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile ruse au confiscat miercuri cea mai mare cantitate de droguri din 2025 în Rusia, descoperind 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane, rel

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 11 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 4 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

21°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

20°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

18°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°