Domnule preşedinte, Iertaţi-mi formula protocolară, dar, date fiind motivele care mă determină să vă scriu, formula firească între doi prieteni care se cunosc de-o viaţă mi s-ar fi părut nelalocul ei. Nu colegului de breaslă şi prietenului îi adresez scrisoarea care urmează, ci preşedintelui Secţiei Academiei Române, al cărei membru sunt, şi căruia îi datorez onoarea de a mă fi propus şi susţinut cu peste un deceniu în urmă.

Vă scriu, aşadar, domnule preşedinte, ca urmare a nedumeririi care mă cercetează de la o vreme, legată de refuzul repetat al domniei-voastre de a accepta candidatura unor scriitori români în vederea alegerii ca membri ai înaltului for academic. În calitate de preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, vă trimit de şase ani propuneri de candidaturi, fără, desigur, pretenţia de a li se da tuturor curs. Alegerea este la latitudinea plenului Academiei. Secţia are însă un cuvânt greu de spus. Ceea ce m-a determinat să vă scriu este faptul că n-aţi găsit de cuviinţă să reţineţi nici una dintre aceste propuneri, deşi era vorba de scriitori importanţi, multiplu laureaţi, unii chiar ai Premiului Academiei, alţii ai Premiului Naţional al USR, premii care nu vă sunt, desigur, necunoscute, de vreme ce vă număraţi printre merituoşii deţinători. N-aţi invocat niciodată, spre cinstea domniei- voastre, lipsa locurilor disponibile. Numeroşi colegi de-ai noştri, membri ai Academiei, s-au stins din viaţă în anii din urmă, fără a fi fost înlocuiţi. Cu excepţia a doi scriitori din Republica Moldova şi, respectiv, din Ucraina, ca şi a unora stră- ini, puţin cunoscuţi în ţările lor, aleşi membri de onoare, nici un singur scriitor român din ţară nu s-a bucurat de atenţia domniei-voastre de o bună perioadă de timp. În diferite împrejurări, aţi declarat, din câte am aflat, că literatura română actuală duce lipsă de valori. Şi chiar dacă eu sunt greşi