19 persoane şi-au pierdut viaţa după ce un avion s-a prăbuşit, la puţin timp după decolarea de pe aeroportul din capitala Nepalului. Nici unul din cei aflaţi la bord nu a supravieţuit.
Printre victime se numără şapte turişti britanici şi cinci chinezi. Potrivit altor surse, în avion se aflau, de asemenea, pasageri japonezi şi italieni. Cursa avea ca destinaţie un orăşel din nord-estul Nepalului, de unde se poate porni spre Everest.
Se pare că pilotul a constatat o defecţiune şi a încercat să aterizeze forţat pe malul unui râu, dar avionul a luat foc.