Britanicul Lewis Hamilton a semnat un contract pe trei ani cu Mercedes AMG, unde îi va lua locul germanului Michael Schumacher, care s-ar putea retrage din Formula 1.
După ce a fost confirmată oficial, vineri 28 septembrie, trecerea lui Lewis Hamilton la Mercedes, a fost anunţată şi transferul mexicanului Sergio Perez la McLaren pentru a îl înlocui pe britanic. Conform mediafax, britanicul în vârstă de 26 de ani, Lewis Hamilton a declarat că avea nevoie de o nouă provocare în cariera pe care a petrecut-o aproape în întregime la McLaren.
La noua echipă, Hamilton va fi coechipier cu germanul Nico Rosberg, în timp ce Perez va fi coleg la McLaren cu britanicul Jenson Button. Mercedes nu a precizat care va fi viitorul septuplului campion mondial, Michael Schumacher, al cărui contract de trei ani va expira la finalul acestui sezon, însă este de aşteptat ca Michael Schumacher să se retragă la finalul acestui sezon.
Michael Schumacher s-a întors în Formula 1 în 2010, după trei ani de la prima retragere a sa, atras de proiectul Mercedes, care cumpărase echipa Brawn GP. Însă în doua sezoane şi jumătate germanul nu a mai arătat forma care l-a ajtat să intre în posesia celor şate titluri mondiale, toate cucerite în prima parte a careirei lui. Michael Schumacher nu a reuşit în această a doua etapă a carierei decât un loc 3, la Valencia, anul acesta, şi patrul clasări pe locul 4. În acest sezon, cel mai titrat pilot din istoria F1 a abandonat în jumătate din cele 14 curse disputate.
Britanicul Lewis Hamilton a semnat un contract pe trei ani cu Mercedes AMG, unde îi va lua locul germanului Michael Schumacher, care s-ar putea retrage din Formula 1.
După ce a fost confirmată oficial, vineri 28 septembrie, trecerea lui Lewis Hamilton la Mercedes, a fost anunţată şi transferul mexicanului Sergio Perez la McLaren pentru a îl înlocui pe britanic. Conform med