Dacă nu ați vizitat niciodată această mănăstire, v-ați privat ochii de o frumusețe rară, iar sufletul de o liniște contemplatoare. Aici te descarci de nervi, oboseală și de griji.

Împrejurimile locaşului îţi creează impresia că aici nu a fost secetă în această vară, iar Moldova este numai o pădure, unde civlizaţia, cu toată arhitectura şi infrastructura ei, sunt la câteva sute de ani distanţă.

Clădirea mănăstirii, vopsită într-o nuanţă albastră asemeni cerului, îţi prinde imediat privirea. Peisajul, cuminte şi plăcut ochiului, nu a fost însă întotdeauna aşa. Mănăstirea are o istorie tulburătoare: a fost fondată în anii 1804-1805, în acel loc fiind atunci o pădure de stejar. Locaşul era numit iniţial Frumuşica, după numele poienei în care a fost zidită. În mai 1946, puterea sovietică a închis aşezământul monahal. „Pe atunci locaşul dispunea de case, mori de apă şi de vânt, avea 100 de hectare de pământ. Însă, sovieticii l-au luat, iar din 1946 pâna în 1994 mănăstirea a fost transformată, pe rând, în orfelinat, şcoală internat pentru copii surdo-muţi, colonie-penitenciar pentru minore şi în sală sportivă", ne povesteşte preotul Iordan, care ne însoţeşte în excursia noastră.

Preotul Iordan ne arată covoarele din muzeul mănăstirii

REDESCHISĂ ÎN 1994

Frumoasa însă îşi poartă acum cu demnitate numele, reuşind să supravieţuiască piedicilor puse de fostul regim totalitar comunist. După o perioadă îndelungată cu sistări de rugăciune, mănăstirea se redeschide pe 17 august 1994 drept aşezământ de maici. De atunci a fost reconstruită biserica de vară, care este din piatră, şi a fost ridicată una nouă de iarnă, în locul celei din lemn care a ars. Astăzi, în ambele locaşuri veţi găsi icoane vechi din secolul al XIX-lea şi părticele din Sfintele Moaşte a circa 40 de sfinţi.

În incinta mănăstirii există două muzee. Unul conţine obiecte vechi