Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ocuparea fortei de munca in UE: Disparitatile de pe piata muncii si din sectorul social persista intre statele membre

Publicat in HotNews, vineri 28 septembrie 2012 ·

Situatia sociala si in materie de ocupare a fortei de munca a ramas foarte grava in UE in al doilea trimestru al anului 2012. S-a inregistrat o crestere globala a somajului, desi evolutia acestui indicator a fost inegala de la un stat membru la altul, situatia financiara a gospodariilor s-a deteriorat, iar gradul de saracie in randul copiilor a crescut, se arata intr-un comunicat al Comisiei Europene.

UE se afla intr-o perioada de recesiune sau pe punctul de a intra in recesiune de la sfarsitul anului 2011, iar perceptia generala este ca situatia economica a atins nivelul cel mai scazut in ultimii trei ani. In acest context, probabilitatea de a gasi un loc de munca ramane redusa in comparatie cu anii anteriori crizei, precizeaza comunicatul.

Grecia si Austria au inregistrat cel mai mare numar de ore lucrate de salariati cu norma intreaga in cursul primului trimestru al anului 2012, in timp ce Finlanda, Italia si Irlanda au inregistrat cel mai scazut numar. Aceste observatii fac parte din principalele constatari ale Buletinului trimestrial privind ocuparea fortei de munca si situatia sociala.

"Diferentele intre statele membre in ceea ce priveste situatia sociala si in materie de ocupare a fortei de munca nu au fost niciodata atat de pronuntate. De aceea statele membre ar trebui sa puna in aplicare urgent recomandarile specifice fiecarei tari pentru anul 2012 , adoptate in luna iulie 2012, si sa instituie masurile mentionate in pachetul privind ocuparea fortei de munca al Comisiei", a declarat comisarul european pentru ocuparea fortei de munca, afaceri sociale si incluziune, Laszlo Andor.

El a adaugat si faputl ca "reducerea constanta a venitului disponibil al gospodariilor si cresterea din ce in ce mai pronuntata a gradului de saracie in randul copiilor indica faptul ca ne confruntam cu ᅡo criza sociala urgenta si cat se po

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele AUR, George Simion „Nu cred că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai până nu văd Hotărârea de Guvern”

Ziua Constanta acum 38 minute
Președintele AUR, George Simion, a declarat, miercuri, că, „până nu vede Hotărârea de Guvern”, nu crede că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai, așa cum a decis coaliția de guvernare. Președintele AUR, George Simion, a declarat

România găzduieşte 15.000 de militari în exerciţii NATO de amploare

Mediafax acum 2 ore
Un indicator al complexităţii activităţilor de instruire din prima jumătate a anului 2025 îl reprezintă faptul că secvenţele de instruire se vor desfăşura în nu mai puţin de şapte poligoane din nord-vestul, centrul, sudul şi sud-estul ţării, transmi

Vin pensiile pe luna ianuarie. Poștașii vor bate la ușă începând de joi

Ziare.com acum 2 ore
Distribuirea pensiilor aferente lunii ianuarie va începe joi, 9 ianuarie 2025, în conformitate cu convenția încheiată cu Casa Națională de Pensii Publice, anunță Compania Națională Poșta Română (CNPR). Potrivit unui comunicat al companiei, transmis

Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu - „Din martie românii vor putea călători în SUA fără vize”

Ziua Constanta acum 4 ore
Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să fie necesară o notificare în platforma ESTA - Electronic System for Travel Authorization. Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să f

România, primul caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul HMPV provenit din China

Ziare.com acum 27 minute
Primul caz de îmbolnăvire cu virusul HMPV, provenit din China, a fost confirmat în România în ziua de 8 ianuarie 2025. Confirmarea acestui virus respirator, denumit metapneumovirusul uman (HMPV), se referă la o pacientă din Oradea, în vârstă de 67 d

Caz de îmbolnăvire cu metapneumovirus uman, virus respirator care se răspândeşte în China, confirmat în Bihor – Pacienta, o femeie de 67 de ani care nu a călătorit în străinătate

News.ro acum 51 minute
Medicul şef al DSP Bihor, dr. Călin Sonea, a anunţat, miercuri, confirmarea unui caz de metapneumovirus uman (HMPV), virusul respirator care se răspândeşte în nordul Chinei, în special în rândul copiilor sub 14 ani. Pacienta, în vârstă de 67 de ani

Blinken: Invazia Groenlandei „nu se va întâmpla”

News.ro acum 35 minute
Şeful diplomaţiei Statelor Unite, Antony Blinken, a respins miercuri comentariile preşedintelui ales Donald Trump în legătură cu dorinţa de a prelua controlul asupra Groenlandei spunând că este o idee proastă care nu merită discutată, relatează POLI

Lasconi, după stabilirea calendarului alegerilor: Rămâne cum am stabilit: nişte politicieni mici, care fac doar combinaţii pentru ei înşişi / Românii aşteaptă altceva / Voi fi în faţa românilor şi voi arăta că există alternativă

News.ro acum o ora
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a afirmat, miercuri seară, că este bine că a fost stabilit, în final, un calendar al alegerilor prezidenţiale, dar consideră că există întrebări la care încă nu există răspuns. Lasconi crede că tomânii aşteaptă altce

Preşedinta Mexicului ripostează la comentariile lui Trump: Unele părţi ale SUA să fie redenumite „America mexicană”

Mediafax acum 17 minute
Preşedinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a ripostat miercuri la propunerea preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, de a redenumi Golful Mexic. Aceasta sugerează că teritoriul american care a făcut parte anterior din Mexic ar trebui numit „America m

Elevii care învață bine vor putea promova doi ani într-un singur an școlar

Wall-Street.ro acum 4 ore
Ordinul ministrului Educaţiei pentru aprobarea metodologiei privind promovarea a doi ani de studii într-un an şcolar în învăţământul preuniversitar a fost publicat miercuri în Monitorul Oficial. Elevii capabili de performanţe şcolare înalte pot prom

Vremea

București
acum

mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/5°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/14°
joi

8°/14°
vin.

3°/12°
sâm.

1°/7°
Constanta
acum

10°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/13°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

4°/15°
joi

6°/14°
vin.

1°/11°
sâm.

0°/5°