La termenul de vineri al dosarul privind importurile ilegale din Portul Constanţa, în care sunt judecaţi senatorul Mircea Banias, Eugen Bogatu, Laurenţiu Mironescu şi alte 36 de persoane, printre care inspectori vamali, intermediari şi reprezentanţi ai unor firme, judecătorii instanţei supreme au fost nevoiţi să amâne judecarea din cauza unor vicii privind apărarea inculpaţilor.
Înainte de amânarea judecării cauzei, avocatul lui Ali Amer, unul dintre inculpaţii din acest dosar, a solicitat instanţei ridicarea interdicţiei de a părăsi teritoriul României.
Avocatul lui Amer a arătat că acesta derulează afaceri în China, fiind necesar să ajungă în această ţară pentru o oportunitate de business. Între altele, avocatul a arătat că Ali Amer a avut interdicţie pentru o perioadă îndelungată de timp şi că, în plus, referinţele sale personale sunt unele bune.
Avocatul a mai precizat că Ali Amer este o persoană spirituală, el ocupându-se între altele şi cu conducerea unor grupuri de pelerini la Mecca.
Instanţa supremă a rămas în pronunţare în cazul acestei cereri.
Totodată, instanţa a dispus înmânarea, până la termenul următor, a mai multor interceptări şi înregistrări din acest dosar, aşa cum au solicitat unii dintre inculpaţi. Judecătorii instanţei supreme vor relua judecata în acest dosar în 24 octombrie.
În 2 aprilie, senatorul Mircea Banias, Eugen Bogatu, Laurenţiu Mironescu şi alte 36 de persoane, inspectori vamali, intermediari şi reprezentanţi ai unor firme, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie, în dosarul privind importurile ilegale din Portul Constanţa. Potrivit procurorilor, aceştia făceau parte dintr-un grup infracţional care controla activităţile de import-export din cadrul Direcţiei regionale vamale Constanţa, prin perceperea unor sume de bani pentru procesarea vamală a mărfurilor, indiferent dacă erau in