Demult, să tot fie trei decenii bătute pe muchie, cotrobăind prin minunăţiile Cabinetului de Stampe al Academiei, am nimerit un volum de dimensiunea unei coli de scris, relativ subţire, cu o copertă comună, pe care am citit un nume german, cu font portocaliu, ce nu-mi spunea nimic, scris în româneşte cu "gh" în loc de nemţescul "ge". Probabil o greşeală de tipar intenţionată, mi-am spus. Eram un ignorant pe acest subiect, pe deasupra şi vânător de nimicuri. Am catadicsit să-l răsfoiesc, gândindu-mă că voi mai descoperi vreo eroare gravă a tipografului naţionalist din timpul ultimului război mondial. Am uitat să specific acest amănunt, cartea-album era tipărită în anul 1942. Ca factură, fotografiile reproduse semănau cu imaginile imortalizate de Nicolae Ionescu şi Iosif Berman, dar autorul lor părea mai inventiv în căutarea unghiului. Abia după ce am revenit la pagina de titlu, pe care era menţionată Editura "Wiking" din Berlin, am realizat că nu putea fi vorba de vreo eroare şi că autorul însuşi recursese la artificiu, scriindu-şi numele după pronunţia română. Privind mai atent coperta, am mai remarcat un artificiu, capitala României apărea cu numele german - Bukarest - sub care, într-o manşetă portocalie, era scris în limba română "oraşul contrastelor", traducerea formulei "Stadt der Gegensatze" tipărită, tot într-o manşetă, albă, de-a lungul părţii stângi, lângă cotor. Subtilităţile şi autorii lor mă fascinează. Uite un om interesant, dar cine este el?
Mulţi ani am umblat prin anuare şi ziare fără spor, apoi, fiindcă ajunsesem să-i cunosc albumul pe dinafară, prin lucrări privind istoria Bucureştilor şi prin studii tematice, de urbanism, sociologie, geografie umană şi economică etc. Nimic sau aproape nimic. Noroc că a venit pe lume internetul, care m-a lămurit în multe privinţe, însă la nivel superficial.
Iată că în toamna anului 2006 primesc u