Titi Tudor, fostul antrenor al lui Doroftei, îl acuză pe Fănel Trandafir, unul dintre contracandidaţii săi, că s-a aliat cu Rudel Obreja pentru a cîştiga alegerile.
AIBA a somat Federaţia Română de Box să facă noi alegeri de preşedinte pînă pe 30 septembrie, altfel România va fi dezafiliată. Biroul Federal întrunit de urgenţă a hotărît miercuri ca alegerile să aibă loc duminică. S-au şi găsit trei potenţiali candidaţi: Fănel Trandafir, fostul vicepreşedinte, Titi Tudor, fostul antrenor al lui Leonard Doroftei, şi Marian Simion, fostul vicecampion olimpic.
Taberele au început deja campania pentru a cîştiga postul, în acelaşi timp apărînd şi acuzele.
Atac la Obreja
Titi Tudor, supranumit şi Titi "Prosop", îl acuză pe Fănel Trandafir că s-a aliat cu Rudel Obreja. "I-am prins eu discutînd şi negociind posturile. M-am dus la federaţie să-mi iau documentaţia pentru candidatură, iar ei vorbeau aprins. Obreja îl va susţine pe Trandafir, iar acesta îl va păstra drept preşedinte al Ligii Profesioniste de Box", a declarat Titi Tudor. Tehnicianul ploieştean a continuat ieri acuzele.
"AIBA a impus ca boxul amator să se despartă de cel profesionist. La noi nu se întîmplă aşa. Rudel Obreja ştie că, fiind suspendat, nu va mai putea candida niciodată la preşedinţia FRB şi caută acum aliaţi".
Familia Simion are deconturi neacoperite
Titi Tudor susţine că Rudel Obreja, actualul preşedinte, îl are la mînă şi pe Marian Simion, celălalt candidat. "Familia Simion, o ştie toată lumea boxului, are deconturi neacoperite încă de pe vremea cînd Gheorghe Simion era antrenor. Veneau cu cheltuieli enorme şi nu aveau acte. Obreja i-a acoperit şi păsuit de fiecare dată", a declarat Titi Tudor.
Nici Fănel Trandafir, actualul vicepreşedinte, nu a scăpat de acuze. "El e un interlop, îl cunoaşte toată lumea la Craiova. Au fost ştiri la televizor cu ce fac e