În cadrul şedinţei de ieri, Consiliul Judeţean şi-a desemnat reprezentanţii în diferite organisme subordonate şi partenere
Consiliul Judeţean Satu Mare a preluat, în urma şedinţei de ieri, drumurile comunale de acces la Staţiunea Balneară Beltiug, precum şi parcările de pe drumurile judeţene care până acum erau administrate de consiliile locale pe raza cărora se aflau. Tot ieri, consilierii judeţeni şi-au desemnat şi reprezentanţii instituţiei în diferite consilii de administraţie ale unor foruri subordonate sau partenere, au fost validaţi membrii ATOP şi au fost acordate licenţele de transport persoane pe mai multe rute din judeţ.
Doar vot secret
Primul punct de pe ordinea de zi, referitor la regulamentul de funcţionare a Consiliului Judeţean, a iscat şi cele mai aprinse discuţii. Consilierul Eva Mărginean a precizat că punctul 4 al articolului 70 din acest regulament, care permitea, în faza iniţială, şi votul direct în anumite condiţii, contravine prevederilor legale şi că trebuie exclus, situaţie în care orice alegere trebuie făcută prin vot secret. Preşedintele Adrian Ştef a precizat că aparatul Consiliului Judeţean nu a dorit să încalce legea ci doar să simplifice sistemul de votare atunci când este cazul, însă în cele din urmă acest punct a fost aprobat după ce punctul incriminat a fost eliminat.
Acest lucru a avut efect imediat când consilierii locali nu au mai putut vota direct, adică prin ridicarea mâinii, a reprezentanţilor Consiliului Judeţean în mai multe consilii de administraţie ale unor organizaţii subordonate sau partenere instituţiei, acest lucru trebuind să fie făcut prin vot secret. Astfel, în urma votului secret al consilierilor locali, Simion Ivan a fost desemnat reprezentantul CJ în cadrul CA al Aeroportului Satu Mare, Anamaria Maruşca şi Szasz Piroska în cadrul CA al Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă, V