Două tramvaie s-au ciocnit, vineri, într-o intersecţie municipiul Galaţi, cinci persoane fiind rănite şi transportate cu ambulanţele la spital, potrivit primelor informaţii furnizate de către autorităţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Accidentul s-a produs în jurul orei 11.00, la intersecţia străzilor Gheorghe Doja şi Siderurgiştilor din municipiul Galaţi.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Galaţi, unul dintre tramvaie, care oprise la culoarea roşie a semaforului, a fost lovit din spate de un al doilea tramvai. Poliţiştii iau în calcul ipoteza unei defecţiuni la sistemul de frânare al celui de-al doilea tramvai.
În urma accidentului, cinci persoane au suferit diverse traumatisme şi au fost transportate cu ambulanţele la Spitalul de Urgenţă din Galaţi.
Potrivit medicilor, totţi cei cinci răniţi sunt în stare bună, neavând traumatisme grave.