Volumul de apă distribuită anul trecut de către unităţile cu activitate economică principală captarea, tratarea şi distribuţia apei şi de către operatorii economici cu licenţe de captare pentru debite mai mari de 100 l/s, a fost de peste 1,32 miliarde metri cubi, cu 34,786 milioane mc mai mare decât în anul 2010, informează Institutul Naţional de Statistică, printr-un comunicat remis, vineri, AGERPRES.
Cea mai mare cantitate de apă a fost distribuită în bazinul hidrografic Dunăre – Litoral, respectiv 27,3%, urmat de bazinul Argeş – Vedea cu 15,7%.
În anul 2011, populaţia deservită de sistemul public de alimentare cu apă a fost de 12.089.562 persoane, reprezentând 56,5 % din populaţia României, cu 126.612 persoane mai mult decât în 2010.
La nivelul regiunilor de dezvoltare, ponderea cea mai mare a populaţiei deservite de sistemul public de alimentare cu apă, din total populaţie, o are regiunea Bucureşti-Ilfov cu un procent de 79,3%, urmată de regiunea Vest cu 64,9%.
AGERPRES.ro
Volumul de apă distribuită anul trecut de către unităţile cu activitate economică principală captarea, tratarea şi distribuţia apei şi de către operatorii economici cu licenţe de captare pentru debite mai mari de 100 l/s, a fost de peste 1,32 miliarde metri cubi, cu 34,786 milioane mc mai mare decât în anul 2010, informează Institutul Naţional de Statistică, printr-un comunicat remis, vineri, AGERPRES.
Cea mai mare cantitate de apă a fost distribuită în bazinul hidrografic Dunăre – Litoral, respectiv 27,3%, urmat de bazinul Argeş – Vedea cu 15,7%.
În anul 2011, populaţia deservită de sistemul public de alimentare cu apă a fost de 12.089.562 persoane, reprezentând 56,5 % din populaţia României, cu 126.612 persoane mai mult decât în 2010.
La nivelul regiunilor de dezvoltare, ponderea cea mai mare a populaţiei deservite de sistemul public de alimentare