Când era în şcoală s-a bucurat de aprecierea colegilor şi a profesorilor, deopotrivă. Era olimpică la matematică, iar la celelalte discipline era un copil extrem de silitor şi un exemplu pentru ceilalţi colegi.
Însă chiar dacă toată lumea se gândise că va avea un viitor strălucit, anturajul i-a schimbat destinul pentru totdeauna. Ajunsă la facultate, rusoaica a intrat într-un cerc de prieteni nu tocmai potrivit pentru aspiraţiile sale şi care i-a schimbat priorităţile în viaţă.
Astfel, în loc să se dedice studiului, tânăra frecventa din ce în ce mai des cluburile de noapte, iar apropiaţii ei spun că cocheta cu ideea unei dame de companie.
O imagine publicată cu ea pe internet arată foarte clar acest lucru: