UPDATE 17: 45 Luni la ora 24:00 este termenul limită până la care OPSPI aşteptă ca Dan Diaconescu să facă dovada că are banii şi să facă plata pentru pachetul de acţiuni de 54,8 % din Oltchim, a spus Remus Vulpescu, şeful OPSPI.
Diaconescu se poziţionează într-un conflict unilateral pentru a se promova din punct de vedere politic, crede Vulpescu.
"Ştiţi cum se cunoaşte că cineva minte? I se înroşesc urechile", a comentat Vulpescu afirmaţiile lui Dan Diaconescu.
Remus Vulpescu, preşedintele Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), a declarat sâmbătă, la un post de televiziune, că documentele prezentate vineri seara de Dan Diaconescu, la negocierile de la Ministerul Economiei, nu dovedesc faptul că patronul OTV ar dispune de cei 45 de milioane euro pentru achiziţia acţiunilor la Oltchim.
"Actele depuse abia aseară (vineri seara n.n.) de Dan Diaconescu, după ce i-au fost cerute toată săptămâna, nu sunt în măsură să dovedească existenţa la Dan Diaconescu a celor 45 de milioane euro pentru Oltchim", a afirmat Remus Vulpescu.
În opinia lui Vulpescu, Dan Diaconescu exprimă în spaţiul public cu totul alte idei decât cele pe care le expune la Ministerul Economiei. "În interiorul clădirii încearcă să se poarte ca un investitor serios", a relatat Vulpescu.
Întrebat dacă îşi va da demisia în cazul unui eşec al privatizării Oltchim în situaţia în care Diaconescu nu va plăti luni cei 45 de milioane euro, Remus Vulpescu a evitat un răspuns direct. "Veţi constata acest lucru lunişi marţi dimineaţa", a conchis şeful OPSPI.
Dan Diaconescu a câştigat pe 21 septembrie licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că Dan Diaconescu are termen până luni, 1 octo