Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eveniment organizat de Fundatia Rafael: caritate si artă

Publicat in News Brasov, sâmbătă 29 septembrie 2012 ·

Arhanghelul Rafael este sărbătorit de catolici în 29 septembrie, iar de ortodocsi în 8 noiembrie, alături de arhanghelii Mihail si Gabriel.

Considerat a fi vindecător în numele Domnului, protector al celor aflati în călătorie si al iubirii conjugale, Rafael l-a însotit pe Tobie pe drumul către Sara, viitoarea lui sotie, iar la întoarcere l-a învătat cum să-si salveze tatăl de la orbire…

Cu o zi înainte de 29 septembrie, în Promenada Codlea, Fundatia Rafael a organizat un eveniment caritabil, în beneficiul persoanelor cu dizabilităti din municipiu si din împrejurimi.

Încă de la ora 13, standuri frumos împodobite cu produse realizate de beneficiarii fundatiei au schimbat fata Promenadei. Ca în fiecare an, artistii au fost alături de Fundatie, scena fiind animată în continuu, până seara la ora 20.

Spectacolul a fost deschis de cântăreata de muzică populară Lucretia Olenici, cea care, cuprinsă de emotiile începutului, le-a tranformat în entuziasm si în bucurie de a cânta, de a dărui, încântând publicul. A urmat un program artistic sustinut de cei mai înzestrati în ale muzicii elevi ai Liceului Teoretic Codlea, apoi Noemi, frumoasa si talentata artistă, nelipsită de la evenimentele locale, a adus veselie si cântec…

Valeriu Rădulescu, rapsod consacrat, a fost si el alături de codleni, dăruind zâmbete si seninătatea muzicii populare celor care s-au adunat în Promenadă. Teodora Mirică si partenerul ei au reechilibrat frumos balanta muzică populară-muzică ușoară, păstrând bucuria publicului musuroi pentru momentul artistic esential: dansurile pregătite de persoanele cu dizabilităti.

Ca de obicei, inocenta si dăruirea lor au picurat câteva lacrimi si au cules multe aplauze. Grupul Amalipen a drenat apoi emotiile publicului spre suflete si înapoi, pentru ca dansurile săsesti, pregătite de comunitatea germană din Codlea, să aducă sentimentul de

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 8 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 13 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 22 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 2 ore
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°