Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Îndemnul uluitor al Iuliei Timoşenko din închisoare, într-o înregistrare video filmată de un avocat VIDEO

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 septembrie 2012 ·

Opozanta Iulia Timoşenko, fost premier, i-a îndemnat pe ucraineni să "răstoarne" regimul "mafiot" al preşedintelui Viktor Ianukovici în alegerile legislative de la 28 octombrie, într-o înregistrare video difuzată sâmbătă de către partidul acesteia, relatează AFP.

"Vreau să mă adresez tuturor! Dacă nu înţelegeţi acum că infracţionalitatea şi mafia domnesc în Ucraina, nimic nu vă va putea proteja după aceea", declară ea în această înregistrare video, îndemnându-i pe ucraineni să "se ridice şi să răstoarne această grupare infracţională în cadrul acestor alegeri".

Opozanta, care pare că nu şi-a pierdut energia obişnuită, în pofida unei perioade de peste un an de încarcerare, l-a acuzat pe şeful statului că i-a transformat viaţa în "iad".

"Cu fiecare zi petrecută aici se exercită nu doar presiuni psihologice, ci şi fizice, fiecare zi petrecută aici se transformă în iad, un lucru făcut înadins, cu bună ştiinţă. Este un plan al lui Ianukovici", a apreciat Timoşenko.

În această înregistrare video de aproximativ două minute, filmată de un avocat al opozantei cu telefonul mobil, aceasta este aşezată, aparent pe culoarul unui spital public din Harkiv (est), unde a fost transferată în mai de la închisoare, din cauza unei hernii de disc.

"Puţin contează ceea ce scrie în legile privind drepturile omului. Acest lucru nu are nicio importanţă pentru mafia lui Ianukovici. Pentru ei, contează doar îmbogăţirea şi corupţia pe care le-au organizat în Ucraina", subliniază Timoşenko.

Ea ispăşeşte o pedeapsă de şapte ani de închisoare pentru abuz de putere, în legătură cu un acord în domeniul gazelor naturale încheiat cu Rusia, pe care l-a semnat pe când era premier, considerat dezavantajos pentru Ucraina.

Opozanta, vizată de asemenea de un proces pentru noi acuzaţii de deturnare de fonduri, denunţă aceste proceduri ca pe o răzbunare personală d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 45 minute
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

Donald Trump anunţă tarife de 25% pentru Japonia şi Coreea de Sud; UE şi BRICS sub presiune

News.ro acum 42 minute
Preşedintele Donald Trump a anunţat luni impunerea unui tarif de 25% pentru importurile din Japonia şi Coreea de Sud, începând cu 1 august, în cadrul unei noi campanii de presiune comercială globală. Decizia vine odată cu trimiterea primelor scrisor

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 6 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 7 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 4 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 5 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum o ora
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 11 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din Consiliile de Administraţie de la toate companiile din subordine şi a cerut un plan de eficientizare şi restr

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°