Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Franţa. Corpul unui bărbat, posibil de origine română, a fost găsit într-o pădure la sud de Paris

Publicat in Antena 3, sâmbătă 29 septembrie 2012 ·

Corpul unui bărbat, aparent de origine română, a fost găsit vineri dimineaţa într-o pădure la Savigny-sur-Orge, o comună situată în suburbiile de la sudul Parisului, iar un alt român a fost reţinut fiind suspectat de omucidere voluntară, relatează Le Parisien în ediţia electronică de sâmbătă.

Cadavrul, pe jumătate dezbrăcat şi acoperit de echimoze, a fost găsit vineri dimineaţa lângă un boschet. Trupul neînsufleţit al bărbatului probabil zăcea acolo de mai multe zile în urma unei posibile crime, potrivit unei surse din cadrul poliţiei citată de cotidianul francez.

Potrivit publicaţiei, de două-trei luni grupuri mici de români veneau să locuiască în tabere, în această pădure privată din cartierul Bretagne, lângă strada Quimper, pe malul râului Orge. Un locuitor din zonă a declarat pentru Le Parisien că a observat venirea poliţiştilor în zonă vineri dimineaţa, adăugând că de obicei evită să intre în această pădure.

De asemenea, funcţionari francezi au sosit vineri înainte de prânz la locul unde a fost găsit cadavrul împreună cu un alt bărbat încătuşat. "El este cel care a arătat unde se afla corpul", a declarat o sursă apropiată dosarului. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 50 de ani, este principalul suspect în ceea ce pare să fie o crimă. El nu s-a predat, ci a fost demascat în urma unei situaţii "groteşti", potrivit publicaţiei.

Scena respectivă s-a petrecut vineri dimineaţa la Spitalul din Longjumeau, unde primea îngrijiri. Aflat în stare avansată de ebrietate şi suferind de diabet, acesta avea nevoie de medicamente. După ce a fost preluat în îngrijire, el a dat un telefon, vorbind româneşte. Un membru al corpului medical vorbitor de română a înţeles că bărbatul mărturisea la telefon că a lăsat un prieten mort în pădure.

După alertarea poliţiei, corpul a fost găsit vineri fără documente de identitate asup

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Supărat că nu a fost ales vicepreședinte al partidului, liberalul Alin Tișe cântă prohodul PNL: „Cooperativa trădătorilor a pus mâna pe partid”

Adevarul acum 49 minute
Tișe a pierdut sâmbătă, la Congresul PNL, una dintre cele patru funcții de prim-vicepreședinte, deși era văzut favorit.

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 48 minute
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 2 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva Statelor Unite

News.ro acum 49 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produse

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 3 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 2 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°