S-a spus că MRU şi Ponta ţin de o aceeaşi generaţie, eventual de un acelaşi spirit politic, şi lor înşile le-a plăcut să întreţină această imagine. Mesianismul politicianului tînăr este încă suficient de puternic ca să fie avantajos de cultivat în comun de către tinerii politicieni de toate orientările, dacă într-adevăr aici putem discerne deosebiri serioase de orientare.

Dar dacă cei doi au în comun şi altceva decît tinereţea, acest alt lucru pare a fi mai mult un fel de grabă superficială, adică exact reversul medaliei tinereţii, cum ar putea spune mai bătrînii. După doar trei luni de guvernare, MRU declara, complet ridicol, că a obţinut succesul în administraţie. Iar după aceea a continuat să confirme constant modelul de politician de succes potenţial, care doar ar fi putut sau ar fi trebuit să fie ceva.

Dupa mai puţin de cinci luni de guvernare, Ponta declară, la congresul socialiştilor europeni, că “a vrut sa demonstreze in Romania, prin masurile luate, ca austeritatea si taierile bugetare nu sunt singura cale de a avea dezvoltare si cresterea nivelului de trai” şi că “vreau doar sa demonstrez ca austeritatea si taierile nu sunt singura cale de a avea dezvoltare si crestere”.

Implicaţia declaraţiilor, luate în ansamblu, că creşterea economică şi a nivelului de trai e deja un fapt produs, că “demonstraţia” a avut deja loc e destul de clară. Ceea ce e absurd, pentru că nu se poate evalua activitatea unui guvern în termeni de creştere economică după un interval atît de scurt, şi nici în termeni de creştere a nivelului de trai, care, în ciuda “retrocedării” salariilor şi pensiilor, nu avea cum să crească semnificativ.

Este foarte frumos că premierul român a declarat la acest congres că auteritatea nu salvează Europa şi că se poate îmbina un “program social” cu creşterea economică. Foarte frumos, dar perfect inutil. Ce poţi să faci după patru