Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NOVA VITA TÂRGU MUREŞ – CS MUNICIPAL TÂRGOVIŞTE. Sâmbătă, ora 18.00, Sala Sporturilor din Târgu Mureş

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 septembrie 2012 ·

Pentru Municipal vremea meciurilor tari din campionat nu a sosit şi asta pentru că adversara de sâmbătă a devenit o echipă de pluton după ce în stagiunea precedentă Nova Vita îşi propusese şi reuşise calificarea în semifinalele Campionatului Naţional.

Plecarea lui Mladen Jojic şi a vedetei Cristiana Cutaş au fost semnalele care au lăsat să se întrevadă o nouă politică managerială a ardelenilor. Fără investiţii substanţiale în vară, Nova Vita a pierdut toate meciurile oficiale din acest debut de stagiune, fiind eliminată din Cupa României de CSM Satu Mare şi cedând pe final de meci în deplasarea de la Sportul Studenţesc. Mergând pe un raţionament rudimentar, putem spune că CS Municipal ar trebui să aibă o misiune simplă pentru că în urmă cu două săptămâni târgoviştencele mitraliau Sportul chiar în sala federaţiei din Capitală.

Una dintre cele mai importante mutări realizate de Târgu Mureş în această vară este cea a Alexiei Adams, americanca adusă de la Oradea, care a declarat pentru portalul totalbaschet.ro: “În calitate de căpitan al acestei echipe, vom lupta pentru a face un sezon cât mai bun. Cu Târgoviște va fi un meci greu, dar vom face tot posibilul să jucăm cât mai bine”. Alexia Adams a evolua sezonul trecut pentru echipa CSM U Oradea. Aceasta a marcat 13 puncte în cele 21 de minute petrecute pe teren în partida cu CSM București, totalizând și 2 asisturi, o recuperare pentru un indice de 13 la capitolul eficiență.

CS Municipal Târgovişte merge la Târgu Mureş cu scopul declarat de a obţine o nouă victorie categorică înainte de primul joc cu adevărat important din Liga Naţională, cu CSU Alba Iulia. Lotul dâmboviţean nu va fi modificat pentru această partidă, baschetbalistele accidentate fiind în continuare în plin program de recuperare. Georgios Dikeoulakos este convins că de la meci la meci echipa sa va arăta mai bine, iar până la duelurile tar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 3 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 10 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 5 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 9 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 7 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 8 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-4°
joi

-10°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-5°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-7°
joi

-7°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°