Arnold Schwarzenegger a declarat că regretă că a avut o aventură extraconjugală cu menajera sa, spunând că este "cel mai stupid lucru" pe care l-a făcut.
Totodată, actorul în vârstă de 65 de ani a admis că le-a provocat "o durere extraordinară" soţiei sale, Maria Shriver, şi copiilor lor.
Starul face aceste afirmaţii într-un clip de promovare a unui interviu televizat pe care l-a acordat şi care urmează să fie difuzat duminică, în Statele Unite ale Americii. Acesta este primul său interviu de la scandalul care a dus anul trecut la divorţul său de Maria Shriver.
Starul francizei "Terminator" şi Maria Shriver s-au despărţit în luna mai 2011, după o căsnicie care a durat 25 de ani. Maria Shriver a depus actele de divorţ pe 1 iulie 2011, după ce a aflat că soţul ei este tatăl copilului născut în urmă cu peste 10 ani de o fostă menajeră a cuplului.
Arnold Schwarzenegger şi Maria Shriver au împreună patru copii ai lor: Katherine, în vârstă de 22 de ani, Christina, în vârstă de 21 de ani, Patrick, în vârstă de 19 ani, şi Christopher, în vârstă de 15 ani.
În prezent, Arnold Schwarzenegger este în plină campanie de promovare a autobiografiei sale, un volum de memorii intitulat "Total Recall: My Unbelievably True Life Story".
Deşi Arnold Schwarzenegger spune că Maria Shriver nu a citit întreaga lui poveste din volumul autobiografic, fosta lui soţie îi doreşte tot binele. "Cred că Maria îmi doreşte binele în tot ce fac", a adăugat Schwarzenegger.
Totuşi, în ciuda faptului că şi-a recunoscut aventura extraconjugală, Arnold nu şi-a cerut scuze în mod clar.
Pe lângă detalii despre despărţirea de soţia sa, actorul din franciza "Terminator" prezintă în volumul său autobiografic informaţii din perioada în care era culturist profesionist, actor, iar apoi guvernator al statului California.
Actorul a finalizat volumul "Total Recall: My U