Microbuzele au revenit pe străzile Capitalei, șiferii spun că şi-au reluat activitatea până la următoarea şedinţă a Consiliului municipal Chişinău, când speră că se va pune în discuţie problema majorării preţului călătoriei de la 3 la 5 lei. În caz contrar, protestele vor fi reluare, anunță preşedintele Asociaţiei Transportatorilor Privaţi, Ion Mămăligă.
„La noi microbuzele se consideră a fi transport pentru turişti, iar călătorii vor să stea numai pe scaune. Poliţia a înţeles în sfârşit că amenzile pe care le aplica nu erau reale“, a declarat Ion Mămăligă pentru Info-Prim Neo.
Potrivit preşedintelui Asociaţiei Transportatorilor Privaţi, la proiectul de ajustare a tarifului va fi anexată o listă de angajamente ale administratorilor rutelor de microbuz privind modul de transportare a călătorilor, dar şi pasagerii ar trebui să-şi asume unele responsabilităţi.
„S-a vorbit atât de mult despre faptul că microbuzele trebuie să oprească numai în staţiile de aşteptare, dar numai şoferii au revenit la lucru, călătorii stau la aceleaşi intersecţii sau treceri de pietoni, ceea ce le dă bătăi de cap nu numai şoferilor de microbuz, dar şi celor implicaţi în trafic. Acest lucru este anormal. În statele vecine toată lumea aşteaptă în staţii şi nu la fiecare stâlp. Este adevărat că noi i-am deprins pe călători, dar este foarte greu să facem schimbări peste noapte“, a mai spus Ion Mămăligă.