Poveştile de amor, unele cu final tragic, consumate între pereţii şcolilor i-au făcut peste noapte celebri. Fie că vorbim despre profa de sex Corina Vasile, despre proful îndrăgostit Octavian Vişan sau despre dascălul din Târgovişte acuzat de proxenetism, toţi vor acum să lase în urmă trecutul. Libertatea vă spune ce mai fac dascălii implicaţi în scandalurile amoroase care au zguduit în ultimii ani şcoala românească. Poveştile de amor, unele cu final tragic, consumate între pereţii şcolilor i-au făcut peste noapte celebri. Fie că vorbim despre profa de sex Corina Vasile, despre proful îndrăgostit Octavian Vişan sau despre dascălul din Târgovişte acuzat de proxenetism, toţi vor acum să lase în urmă trecutul. Libertatea vă spune ce mai fac dascălii implicaţi în scandalurile amoroase care au zguduit în ultimii ani şcoala românească.
Băgată la zdup la sfârşitul lunii aprilie pentru că ar fi racolat prostituate minore pentru clienţi bogaţi, Cristina Pârvu (24 de ani), profesoara de franceză de la Grupul Şcolar Auto din Târgovişte, are parte de eleve şi în spatele gratiilor. Transferată din arestul poliţiei la Penitenciarul pentru femei Târgşor, tânăra profesoară acuzată de proxenetism are cu ce-şi umple timpul. Dascălul petrece zilnic trei ore la bibliotecă, acolo unde le învaţă pe colegele de suferinţă să scrie şi să citească.
“E profesoară la puşcărie, măcar face şi altceva... nu se mai gândeşte aşa de mult la ceea ce a fost”, ne-a mărturisit, în exclusivitate, Ionuţ Pârvu, tatăl profesoarei.
Prinsă în capcana iubirii alături de unul dintre elevii săi, profesoara Corina Vasile din Capitală vrea să îngroape cu totul povestea al cărei personaj tragic a fost. Pe 24 mai 2007, Bogdan Costache, cunoscut ca “Ralph”, liceanul alături de care trăia o frumoasă poveste de dragoste, s-a aruncat de la balconul garsonierei iubitei sale. La scurt timp după tragedi