Obiectivul celor două partide maghiare - Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT) şi Partidului Civic Maghiar (PCM) - care vor concura cu UDMR la alegerile parlamentare din 9 decembrie nu este să intre în Parlament, ci doar să ''dăuneze'' Uniunii, a declarat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor. Sursa: VLAD STĂNESCU
"Aceste partide ştiu foarte bine că nu au nicio şansă să intre în Parlament. Nu acesta este obiectivul dânşilor. Obiectivul dânşilor este pur şi simplu să dăuneze Uniunii, să dăuneze reprezentării intereselor maghiare. Au obiectivul de a ne răni şi nu de a obţine o reprezentare în Parlamentul României. Chiar la Târgu Mureş, domnul Tokes Laszlo va intra în competiţie doar ca să dăuneze candidaţilor UDMR. Eu sunt sigur că noi vom fi în stare să asigurăm o reprezentare puternică, pentru că noi am spus că Uniunea este deschisă să-i primească pe toţi care doresc să facă ceva pentru comunitatea maghiară din Transilvania. Noi îi aşteptăm să contribuie la munca Uniunii", a preciza Kelemen Hunor la lucrările Consiliului Reprezentanţilor Unionali.
Potrivit liderului UDMR, realizarea unei coaliţii cu PCM şi PPMT nu este realistă deoarece ar creşte pragul electoral, ceea ce ar duce la pierderea multor locuri în Parlament.
"Pentru noi, coaliţia nu este o cale realistă, pentru că pragul de 8-9% nu este unul realist, aşadar nici măcar pragul alternativ nu este o soluţie realistă pentru comunitatea maghiară. Cei care vorbesc despre pragul alternativ nu au un simţ al realităţii, pentru că aceia ne consideră nesemnificativi şi ar lăsa comunitatea maghiară fără reprezentare politică, ar lăsa toate comunităţile maghiare, în afara Secuimii, fără reprezentare politică în Parlament", a subliniat preşedintele UDMR.
De altfel, acesta a cerut colegilor săi prezenţi la evenimentul de la Zalău să nu mai discute despre partid