De la preluarea mandatului de preşedinte al Institutului Cultural Român, domnul Andrei Marga nu a făcut nici o conferinţă de presă în care să-şi explice proiectele (doar în scris s-a exprimat, neconfruntat cu vreo întrebare a jurnaliştilor). În schimb, homepage-ul www.icr.ro s-a umplut de comunicate seci.

Toate încep, invariabil, cu „aşa cum s-a mai anunţat“ sau „în efortul de a“. Pe bază de efort aflăm, bunăoară, că ICR va deschide patru filialei noi la Iaşi, Timişoara, Cluj şi Craiova. Un soi de antene regionale ale ICR Bucureşti, care vor „face mai accesibilă celor interesaţi“ activitatea instituţiei.

„Filialele vor deveni funcţionale începând cu 1 ianuarie 2013“ şi vor fi înfiinţate „în cooperare cu primăriile şi consiliile judeţene“. Am încercat să aflu dacă Primăria Iaşi sau Consiliul Judeţean Iaşi au habar de planurile domnului Marga. Evident, în mare se ştie ce-a apărut, în două rânduri, pe site-ul ICR, nimic concret. În lipsa unor informaţii exacte (domnul Marga a fost săptămâna aceasta, se pare, din nou plecat în străinătate), nu ne rămâne decât să speculăm pe marginea intenţiilor actualei conduceri.

Să ne gândim, pentru început, ce n-ar putea să fie filialele acestea. N-ar putea promova unui public internaţional (câţi „expaţi“ or fi la Iaşi sau la Craiova?) valorile culturale româneşti şi n-ar putea să fie centre ale „diplomaţiei culturale“ şi, foarte pe scurt, nu ar putea avea statutul pe care ICR Paris, Londra sau New York îl au în reţeau institutelor. N-ar avea nici o logică, totdată, ca institutele regionale să fie subordonate, la rându-le, Ministerului Afacerilor Externe.

Ce ar putea fi însă aceste institute? De exemplu, centre regionale de selecţie a proiectelor şi artiştilor care să reprezinte România în afara ţării. Altfel spus, descentralizare: se vede mai bine la nivel regional valoarea unui scriitor, muzician etc datorit