Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O vilă de 400.000 de euro dintr-un complex turistic din Bistriţa, DISTRUSĂ de un incendiu

Publicat in Gandul, sâmbătă 29 septembrie 2012 ·

O vilă dintr-un complex turistic din zona de agrement Colibiţa, judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost distrusă de un incendiu izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, fără să fie înregistrate victime, însă pagubele sunt evaluate de proprietar la circa 400.000 de euro.

Proprietarul complexului turistic format din două vile pe malul lacului de acumulare Colibiţa, Vasile Coruţiu, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că la una dintre construcţii, care avea zece locuri de cazare, a izbucnit un incendiu, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 2.30.

Mai multe echipaje de pompieri s-au deplasat la faţa locului, intervenind până dimineaţă pentru stingerea incendiului care a distrus aproape în totalitate vila.

Potrivit proprietarului, pagubele sunt estimate la circa 400.000 de euro.

"E vorba de Vila Ana care avea zece locuri de cazare. Nu ştim de la ce a izbucnit focul, dar a ars aproape în totalitate. Pagubele sunt între 300.000 şi 400.000 de euro. E una din cele două vile ale complexului nostru turistic, construită în 1996, dar modernizată de noi. Nu era în totalitate de lemn, dar avea multe dotări din lemn şi a ars repede. Din fericire, nu era nimeni înăuntru, nu sunt victime. Acesta este lucrul cel mai important", a declarat Vasile Coruţiu.

El a spus că sâmbătă, la faţa locului erau mai mulţi poliţişti şi criminalişti care cercetau cauzele izbucnirii incendiului, dar că exclude posibilitatea ca cineva să îi fi dat foc.

"Nu cred că i-a dat cineva foc, mai degrabă probleme la instalaţii, la coşul de fum. Nu ştiu exact. Vom vedea în urma anchetei ce va reieşi. Aveam asigurare, dar nu cred că vom putea fi despăgubiţi fiindcă nu deţineam tot ce era nevoie pentru asigurarea de incendii, toate dotările cu hidranţi şi cu ce mai era nevoie", a declarat el.

Complexul de la Colibiţa oferea 25 de locuri de cazare în regi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum 49 minute
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 23 minute
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 53 minute
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

20 adulţi şi 32 de copii, autoevacuaţi după ce locomotiva unui tren a luat foc în apropiere de gara Paşcani

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un număr de 52 de persoane, printre care 32 de copii, s-au autoevacuat din trenul interregio care circulă pe ruta Iaşi-Suceava, după ce locomotiva a luat foc în apropierea gării Paşcani, anunță Agerp

Încep săpăturile la o groapă comună din Irlanda care ar conţine rămăşiţele a aproape 800 de bebeluşi

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare La un secol după ce călugăriţele irlandeze au început să îngroape sute de sugari în ceea ce avea să devină un mormânt comun, nemarcat, arheologii şi alţi specialişti vor începe să excaveze locul din

VIDEO. Președintele Nicușor Dan- „România are nevoie de o lege a salarizării“

Ziua Constanta acum 52 minute
Președintele Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă susținute luni, 14 iulie, că România are nevoie de o lege a salarizării în care să avem o abordare foarte nuanțată pe toate categoriile și să dispară sporurile. Președintele a mai pecizat

Vremea

București
acum

32°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

29°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°