Un barbat mi-a marturisit intr-o zi ca avea un regret: acela de a nu fi cunoscut si iubit femei foarte frumoase. 'Sotia ta e o femeie frumoasa', am remarcat eu, zambind! El isi clatinase usor capul; era in miscarea aceea negare a afirmatiei mele, dezamagire si neincredere. Nu-i vedea frumusetea sotiei, cum nu-i vedea nici calitatile. La o privire mai atenta, suspecta ca sotia era un soi de piaza rea, caci treburile lui nu mai mergeau cum se cuvine de cand era casatorit cu ea. 'Poate ar fi util sa privesti catre criza, sa vezi si alti responsabili de norocul tau diminuat, mai ales pe cei care ti-au adus direct pierderi', i-am sugerat pe un ton prietenos! Convingerile, fie ele si gresite, nu ne permit sa vedem aspecte ale realitatii, diferite de cele deja existente in constiinta noastra. Asta face sa vedem in lume cu ochii propriilor noastre experiente, dar intotdeauna doar ceea ce corespunde experientelor noastre din trecut, nu realitatii. I-am vorbit barbatului despre subiectivitatea perceptiei si i-am spus ca frumusetea e-n ochii privitorului, iar asta face ca noi sa iubim, nu atat ce-i frumos, cat ceea ce credem ca-i frumos. Acelasi barbat s-a indragostit ceva mai tarziu de-o femeie pe care o vedea frumoasa, dar era o frumusete 'pe care o percepea' el, caci ochii mei aveau – cu siguranta – alte criterii de apreciere a frumusetii!

Noi suntem atrasi de acele fiinte, de acele calitati sau defecte, care se regasesc in propria constiinta. Ceea ce ne place profund la cineva, ceea ce ne atrage, ceea ce admiram si iubim la un alt om este expresia calitatilor noastre, multe dintre ele reprimate, deci inconstiente. Ne iubim pe noi insine in altul si ne respingem tot pe noi cand il respingem pe altul. Ochii nostri adevarati, inconstienti, dar mai puternici decat toate puterile pe care le cunoastem, sunt ochii experientelor traite in trecut. Ochii nostri reali, cei