Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce a pierdut Steaua! Scouterii se înghesuie la meciul CFR-ului cu United: Kapetanos ar putea prinde un super transfer! Unde poate ajunge grecul

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 29 septembrie 2012 ·

Pantelis Kapetanos e dorit insistent în Germania. În vară, Paszkany a refuzat o ofertă de două milioane de euro pentru grec, de la Hannover

Şefii din Gruia speră să obţină la vară cel puţin 3 milioane de euro pe atacant

Pantelis Kapetanos (29 de ani) a avut un an 2012 remarcabil la CFR. Atacantul a contribuit decisiv la cucerirea titlului, marcând 8 goluri în retur. Evoluţiile sale au atras atenţia nemţilor de la Hannover (locul 3), care au oferit în vară două milione de euro pentru un transfer. Paszkany şi Mureşan au refuzat însă oferta. Cei doi au mizat pe o calificare în grupele Ligii şi pe evoluţii bune ale grecului pentru a-i creşte cota. Şi nu s-au înşelat deloc, Kapetanos reuşind deja 6 goluri în noul sezon! Evoluţiile sale i-au făcut pe cei la Hannover să îşi anunţe prezenţa la meciul cu Manchester, ce va avea loc marţi (21:45 DigiSport, Dolce şi TVR 1) pentru a-l vedea pe viu şi a decide la iarnă dacă merită să liciteze pentru grec. În cursa pentru Kapetanos au intrat şi cei de la Mainz (locul 15), urmând ca şi reprezentanţi ai acestui club să fie prezenţi în Gruia marţi seara.

Kapetanos va fi lăsat mai mult ca sigur de Paszkany să plece la iarnă, mai ales dacă va primi aproximativ 3 milione de euro pentru el şi dacă jucătorul va fi ademenit cu un salariu bun. Clujenii mai speră să dea lovitura cu încă cel puţin un fotbalist. Sougou are şanse foarte mari să plece la Wigan, club cu care a fost aproape să semneze în vară. Pentru senegalez, clujenii au o înţelegere să îl cedeze pentru o ofertă de 4 milioane de euro. Paszkany speră ca Liga Campionilor să le crească substanţial cota şi altor jucători, vizaţi fiind mai ales Gabi Mureşan, Ivo Pinto şi Mario Camora.

14 goluria marcat Kapetanos în 2012

2,75 milione de euroe cota atacantului grec, potrivit www.transfermarkt.de

Băsescu a refuzat să vină î

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 4 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 6 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 7 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum 2 ore
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 9 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 10 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 8 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Vremea

București
acum

18°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

15°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°