Despre Oltchim continuă să circule destule legende urbane. Adevărul este că absolut toate guvernele s-au ferit de acest "cartof fierbinte".
Termenul de "gaură financiară este unul blând", mai curând ar trebui folosit cel de nebuloasă, "gaură neagră". Declaraţia lui Varujan Vosganian, cea mai dură pe care am reperat-o până acum, aceea că "Privatizarea Oltchim, aşa cum s-a derulat, este o farsă. E cea mai tristă dovadă că România nu are o politică industrială şi că singurul mod în care înţelegem competitivitatea nu este dimensiunea ei economică, ci dimensiunea ei electorală. În care cu cât dăm mai mult poporului, cu atât poporul rămâne mai abitir cu mâinile goale". Afirmaţia este corectă. Dar ea trebuie citită tot într-o notă politicianistă.
Cu tot respectul pe care-l port acestui om de cultură şi rafinat scriitor trebuie să spun că, potrivit datelor de pe site-ul ministerului de Finanţe, în timpul guvernării Năstase, în care mandatul de ministru al Economiei era deţinut de Dan Ioan Popescu, pierderile Oltchim au ajuns la 112 milioane de euro, iar în timpul guvernării Tăriceanu , când şef peste portofoliul Economiei era domnul Varujan Vosganian, pierderile au atins 92 de milioane de euro, în doar doi ani de mandat. La fel de adevărat, ca să fim corecţi până la capăt, este că sub mandatul lui Adriean Videanu, datoriile Oltchim catre furnizori au crescut cu 11 milioane, către stat 7 milioane, către alţi creditori 5,8 milioane. Vina este a tuturor partidelor politice. Lipsa de strategie post-privatizare este şi ea jenantă. O concluzie trebuie trasă. Eşecul privatizării Oltchim se datorează exclusiv proastei negocieri cu FMI şi Banca Mondială. Oltchimul trebuia privatizat prin insolvenţă, prin curăţarea de căpuşe!
Trebuie spus clar, pentru că politicienii evită asta, că mult trâmbiţata conversie AVAS nu s-a realizat pentru că Guvernul nu deţinea decât 54%
