Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Formula 2: Marinescu, locul şase în prima cursă de la Monza

Publicat in News Brasov, sâmbătă 29 septembrie 2012 ·

Mihai Marinescu spera să obţină la Monza două rezultate pozitive care să-l propulseze pe locul trei în clasamentul general la finalul sezonului 2012 al Formulei 2. Totuşi, etapa de la Monza a început cu un loc şapte pentru pilotul braşovean în prima sesiune de calificări, care s-au desfăşurat iniţial pe un circuit umed şi care au fost întrerupte ulterior câteva minute din cauza unui incident.

Cursa a avut loc pe ploaie, însă românul a avut un start bun şi a urcat până pe locul cinci, pentru ca ulterior să promoveze pe patru după depăşirea liderului Luciano Bacheta. Totuşi, spre finalul cursei, Marinescu a ieşit în decor în virajul Parabolica şi a coborât pe locul şase, acolo unde a trecut şi linia de sosire.

În urma acestui rezultat, el a obţinut opt puncte şi rămâne pe locul cinci în clasamentul general cu 149 de puncte, însă nu mai are nicio şansă să termine sezonul în primii trei.Această poziţie este ocupată de Christopher Zanella cu 179 de puncte, iar în joc mai sunt disponibile doar 25 de puncte. Astfel, el a ratat oportunitatea de a obţine superlicenta de pilot de Formula 1, care se acordă automat primilor trei piloţi din clasamentul general.

Între timp, britanicul Luciano Bacheta este la un pas să câştige titlul, întrucât are un avans de 20.5 puncte în faţa lui Matheo Tuscher, câştigătorul cursei de sâmbătă, precizează formula1.automarket.ro.

Ultima cursa de Formula 2 a sezonului va avea loc duminică cu începere de la ora 16.00.

Mihai Marinescu spera să obţină la Monza două rezultate pozitive care să-l propulseze pe locul trei în clasamentul general la finalul sezonului 2012 al Formulei 2. Totuşi, etapa de la Monza a început cu un loc şapte pentru pilotul braşovean în prima sesiune de calificări, care s-au desfăşurat iniţial pe un circuit umed şi care au fost întrerupte ulterior câteva minute din cauza unui incident.

Cursa a

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 3,5, luni seara, în judeţul Buzău

Mediafax acum 44 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul a avut loc la ora 19.08 în judeţul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 3,5 şi s-a produs la adâncimea de 140 de kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea ora

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum 2 ore
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum o ora
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 2 ore
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 3 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Grindeanu susţine că peste 70 de milioane de tone de mărfuri din Ucraina au tranzitat România

Mediafax acum 2 ore
Sorin Grindeanu a discutat luni la Chişinău, în cadrul celei de-a 11-a Reuniunii la nivel înalt în format Quint, despre măsurile luate după începerea conflictului din Ucraina. Ministrul Transporturilor a prezentat măsurile luate de România încă de l

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 3 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°