Bântuie o teorie care, în domeniul biologiei, am senzaţia că s-a verificat: extincţia unei specii este precedată de extensia ei. Altfel spus, înainte de a dispărea, cutare vieţuitoare se înmulţeşte în mod semnificativ, depăşind până la dublu cifra obişnuită a efectivelor. Ceea ce, într-un fel, am şi constatat ca vânător. În anii `60-`70, nesfârşite stoluri de gâşte şi raţe sălbatice poposeau oriunde licărea un luciu de apă. Vârstnicii, desigur, îşi amintesc sumedenia ciopoarelor de căprioare care, iarna, le vedeai mereu pe ogoarele în care încolţise grâul. Nu-i scorneală vânătorească: la o singură goană (Şipote, jud. Iaşi) am împuşcat 16 iepuri şi a trebuit să mă retrag, fiindcă terminasem cartuşele. Noaptea, nu era drum, cât de scurt, în care să nu vezi doi-trei iepuri zăpăciţi de faruri.

În anul de graţie 2012, orice purtător de puşcă se consideră mulţumit dacă întreg sezonul îi aduce trei-patru şoldani. Nu mai vezi căprioare pe grâu, nici cârduri de raţe care să-nnegrească coada bălţilor. Nu-s specii primejduite chiar de dispariţie, dar nici viitor fericit nu le aşteaptă; mă îndoiesc că va mai fi văzută vreodată bogăţia de vieţuitoare sălbatice ce popula Moldova deceniilor 6-7.

Risc o comparaţie, probabil, prea forţată, dacă invoc o similitudine cu lumea ideilor: soarta cărţii urmează legile ciclului extensie/extincţie. Aparent, asistăm la un spectaculos boom editorial. Niciodată nu s-au tipărit, în România, atâtea titluri în răgazuri atât de scurte. Dar nici într-un tiraj total atât de mic! Cifra mediei (rezultată din raportarea numărului de titluri la totalul exemplarelor tipărite) este, prin comparaţie cu realitatea anterevoluţionară, minusculă. La „Junimea” tipăream literatură în zeci şi chiar sute de mii de exemplare. Acum, un tiraj situat în preajma cifrei 300 este considerat rezonabil! Impresia de bogăţie şi diversitate a producţiei editorial