Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, sâmbătă, la lansarea ARD, că obiectivele acestei alianţe electorale constau în elaborarea unei noi Constituţii pentru o nouă Românie, precum şi în întărirea instituţiilor anticorupţie şi cele ale statului.
"Obiectivele ARD: o nouă Constituţie pentru o nouă Românie. Vrem să întărim instituţiile anticorupţie şi ale statului, vrem pedepse fără suspendare pentru corupţie, vrem ca niciun proces să nu se termine prin prescripţie. Vrem un judecător, o sală, un proces. Vrem dosare informatizate, o bază naţională publică pentru toate hotărârile judecătoreşti", a spus Macovei.
Ea a criticat USL pentru faptul că nu are criterii etice pentru selectarea candidaţilor la parlamentare.
"ARD are criterii de integritate, are Comisie de integritate. USL nu are criterii, nici comisie. Noi vrem schimbarea clasei politice. USL în stânga îi apară pe politicienii corupţi. ARD în dreapta are candidaţi integri şi competenţi. ARD nu va avea penali sau colaboratori ai Securităţii, USL are pe liste şi penali şi colaboratori ai Securităţii", a spus Macovei.
Ea a susţinut că ARD oferă românilor şansa unei schimbări a clasei politice, în timp ce USL oferă aceiaşi candidaţi acuzaţi de corupţie şi incompatibili care se ascund în spatele poziţiei de parlamentar pentru a scăpa de lege.
"Azi ,aici, acum începe înnoirea clasei politice în România. ARD începe schimbarea clasei politice cu ea însăşi. ARD, în dreapta, vrea schimbarea clasei politice începând cu ea însăşi, în stânga avem USL care promovează aceiaşi candidaţi acuzaţi de corupţie şi conflicte de interese", a spus Macovei.
Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, sâmbătă, la lansarea ARD, că obiectivele acestei alianţe electorale constau în elaborarea unei noi Constituţii pentru o nouă Românie, precum şi în întărirea instituţiilor anticorupţie şi