Printr-o decizie care va înfuria în mod sigur UE, Consiliul Suprem de Apărare al României (CSAT) a aprobat pentru a doua oara o achiziţie de avioane F-16 la mâna a doua printr-un acord direct, în loc să organizeze licitaţie deschisă, se spune într-un articol publicat de bne.eu.
Articolul a apărut vineri, după ce CSAT a aprobat cumpărarea fără licitaţie a avionelor F-16 la mâna a doua.
"Pentru a doua oară în doi ani, România încearcă să încheie o tranzacţie pentru înlocuirea vechilor sale cu Mig-uri, de fabricaţie sovietică, cu avioane F-16, fără să organizeze licitaţie", se spune în articolul apărut pe www.bne.eu.
În ultima variantă, anunţată de curând de către ministrul Apărării, Constantin Dobriţoiu, România va cumpăra 12 avione F-16 la mâna a doua, produse de compania americană Lockheed Martin, din Portugalia.
"Am găsit bani de la buget pentru achiziţionarea lor", spunea Dobriţoiu, care mai arăta că tranzacţia înseamnă aproximativ 600 de milioane de dolari.
Banii vor fi daţi eşalonat, din 2013 şi până în 2016, iar când va fi virată întreaga sumă, în 2016 adică, portughezii vor trimite cele 12 avioane de luptă în România.
Această afacere ar putea atarge sancţiuni din partea Comisiei Europene, care a trimis guvernelor României, Bulgariei şi Cehiei scrisori în care-şi exprima îngrijorarea privind posibilitatea ca aceste state să cumpere supersonice de luptă fără a organiza licitaţii.
Cele trei state membre au fost atenţionate că trebuie să respecte legislaţia europeană privind achiziţiile.
Comisarul UE pentru Piaţa internă şi servicii, Michel Barnier, care este responsabil cu achiziţiile publice în Uniune, a trimis scrisoarea, în luna mai, miniştrilor de apărare din ţările de mai sus, atrăgând atenţia că astfel de acorduri trebuie să respecte legislaţia europeană şi regulile de transp