Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luceafărul, la a doua victorie din campionat: 2-1 cu FCM Baia Mare

Publicat in Bihoreanul, sâmbătă 29 septembrie 2012 ·

Luceafărul Felix şi-a adjudecat a doua victorie din noua ediţie de campionat, după ce sâmbătă s-a impus pe teren propriu cu scorul de 2-1 în faţa echipei FC Maramureş Universitar Baia Mare. Meciul a contat pentru etapa a V-a a seriei vestice din Liga a doua şi a fost controlat de gazde în prima repriză, atunci când au reuşit să înscrie şi cele două goluri prin Constantin Roşu în minutul 12, şi Sebastian Ianc, în minutul 35.

După o lovitură de cap a lui Istrofor din minutul 6, gazdele au revenit în atac şi după ce două minute mai târziu Dumitru Muntean a reluat de asemenea cu capul pe lângă bară, în minutul 12, în urma unei acţiuni ofensive purtate de Neluţ Roşu şi Constantin Roşu, ultimul a izbutit deschiderea scorului cu un şut pe jos, la colţul lung din interiorul careului de 16 metri.

După alte acţiuni la cele două porţi, în minutul 35, în urma unei centrări venite de pe partea dreaptă, de la 8 metri de poartă, Sebastian Ianc a reluat cu capul, mingea a lovit bara, ea a revenit şi din 6 metri l-a învins pe portarul oaspeţilor, Danciu, cu un şut pe jos. La pauză s-a intrat cu scorul de 2-0 în favoarea gazdelor, însă în repriza a doua cei care au început mai bine au fost jucătorii echipei oaspete, care, în minutele 53 şi 54, au ratat două ocazii prin Vasile Pop şi Marian Tănase. Acesta din urmă a reluat din 6 metri, puţin pe lângă stâlpul din partea stângă a porţii.

Şarjele ofensive ale oaspeţilor aveau să anunţe golul băimărenilor, care a survenit în minutul 78. În urma unei lovituri libere de la 17 metri de poarta bihorenilor, Vasile Pop a executat pe jos, pe sub zid, şi la colţul scurt.

După primirea golului, elevii antrenorului Călin Moldovan au revenit în atac şi în minutul 73, au obţinut o lovitură de la 11 metri în urma unui fault în careu asupra lui Neluţ Roşu. Penaltyul a fost executat de Cristian Andor, dar portarul Danciu a reuşi

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Momentul în care soldații israelieni trag asupra a 15 paramedici și salvatori în Gaza. Israelul recunoaşte că au fost făcute greşeli

HotNews acum 17 minute
Armata israeliană a recunoscut că soldaţii săi au făcut greşeli în uciderea a 15 angajaţi ai serviciilor de urgenţă, în 23 martie, în sudul Gazei, relatează BBC. Un videoclip obținut de pe telefonul unuia dintre paramedicii uciși care arată momentul

Video Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”

Adevarul acum 7 ore
Diana Șoșoacă a surprins printr-un gest inedit sâmbătă, când a făcut o baie în Marea Neagră, în ciuda temperaturii scăzute a apei, de sub 10 grade.

Elon Musk propune o zonă de liber schimb între SUA și Europa

Libertatea acum 5 ore
La puțin timp după ce Donald Trump a anunțat noile tarife vamale, miliardarul american Elon Musk s-a pronunțat în favoarea creării unei zone de liber schimb între Statele Unite și Europa.

„Aveți răbdare”, le cere Trump americanilor după intrarea în vigoare a taxelor vamale. „Aceasta este o revoluție economică, iar rezultatul va fi istoric”

HotNews acum 11 ore
„Aveți răbdare”, a afirmat sâmbătă președintele american Donald Trump după intrarea în vigoare a taxelor vamale suplimentare de 10% ce vizează o mare parte a produselor importate de Statele Unite, el recunoscând totodată că „nu va fi ușor”, având în

SuperLiga: FCSB a revenit pe primul loc, după 1-0 cu Universitatea Cluj

HotNews acum 8 ore
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a treia din play-off-ul SuperLigii. Bucureştenii au controlat jocul şi şi-au dominat adversarii, ratând în minutul 12, prin Miculescu,

O echipă americană de asistență a aflat că va fi disponibilizată în timp ce ajuta la salvarea victimelor cutremurului din Myanmar

Libertatea acum 5 ore
Trei angajați americani implicați în operațiuni umanitare în Myanmar au fost anunțați că vor fi disponibilizați în timp ce participau activ la eforturile de salvare și recuperare în urma unui cutremur major, a declarat pentru Reuters Marcia Wong, fo

Șeful Administrației Penitenciarelor, înlocuit din funcție. Anunțul a fost făcut chiar de Dan Halchin

Mediafax acum 10 ore
Înlocuitorul său nu a fost anunțat încă de Ministerul de Interne. Halchin se va întoarce la Arad, ca director, potrivit gandul.ro. Halchin a făcut un scurt raport de activitate al ultimilor 4 ani în care susține că instituția pe care a condus-o arat

Netanyahu se duce la Casa Albă pentru a negocia stoparea creşterii tarifelor vamale

HotNews acum 8 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu se va deplasa luni la Washington, a informat sâmbătă pentru agenția France Presse un oficial de la Casa Albă, în contextul în care Donald Trump a impus tarife vamale radicale pentru toate ţările. Joi, a doua zi

Popescu Piedone, atac furibund, cu insulte, la adresa lui Nicușor Dan: „Loază mincinoasă de care mi-e scârbă ca de gândacii descoperiți prin dulapuri!”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone, îl atacă pe primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, după ce acesta afirmase că acţiune sale arată „un pic de exces”. Riposta lui Popescu Piedone

UPDATE Autocar implicat într-un accident rutier la Sinaia!

Ziua Constanta acum 13 ore
Un autocar cu pasageri a fost implicat într-un accident rutier în orașul Sinaia. Potrivit ISU Prahova, pompierii militari din cadrul Detașamentului Sinaia acționează în aceste momente în cazul producerii unui accident rutier urmat de incendiu pe raz

Vremea

București
acum

dum.

3°/13°
lun.

1°/9°
mar.

2°/10°
mie.

4°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/8°
lun.

-0°/6°
mar.

-0°/9°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

dum.

5°/11°
lun.

3°/8°
mar.

2°/9°
mie.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-1°/6°
lun.

-2°/4°
mar.

-1°/8°
mie.

-2°/5°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/10°
lun.

-2°/7°
mar.

-1°/10°
mie.

1°/9°