Aproape o sută de bunuri culturale de patrimoniu, scoase la mezat fără documente legale, au fost descoperite de poliţiştii din întreaga ţară. Dintre acestea, 22 de tablouri, icoane, cărţi de cult şi piese de artă decorativă sunt verificate în baza de date a Poliţiei Române şi prin INTERPOL. O bună parte provin de pe piaţa neagră.
Direcţia de Investigaţii Criminale din Inspectoratul General al Poliţiei Române (I.G.P.R.) a organizat, vineri, la nivel naţional, în colaborare cu Direcţia de Investigare a Fraudelor, o acţiune de control a societăţilor comerciale care au ca obiect de activitate vânzarea/cumpărarea de bunuri culturale mobile.
Cei peste 200 de poliţiştii şi specialişti din cadrul direcţiilor judeţene pentru cultură şi patrimoniu cultural naţional, respectiv a Municipiului Bucureşti, au efectuat controale de specialitate la 114 agenţi comerciali care desfăşurau activităţi de comerţ cu bunuri culturale mobile.
Au fost identificate mai multe societăţi comerciale care, deşi aveau la vânzare bunuri cultural mobile, vindeau marfa ca la piaţă deoarece nu obţinuseră autorizaţia prevăzută de Legea nr. 182/2000 republicată privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil.
Au fost găsite 93 de bunuri suspecte care au fost sigilate şi lăsate în custodie până la clarificarea situaţiei acestora, întrucât nu au putut fi prezentate acte privind provenienţa. De asemenea, 22 de bunuri culturale - tablouri, icoane, cărţi de cult, piese de artă decorativă, au fost ridicate urmând a se efectua verificări în baza de date OBIECTE a Poliţiei Române şi în cea administrată de OIPC Interpol a operelor de artă furate, întrucât există suspiciuni că provin din furturi.
De la una dintre societăţile comerciale a fost ridicat un tablou despre care expertul în arte plastice care a însoţit echipa de poliţişti a afirmat că este un fals după un bun cultural clas